1599

Hotineanu: Preţurile la medicamente s-au redus cu până la 30%

 În urma monitorizării a 6400 de produse farmaceutice, s-au constatat ieftiniri în cazul a 1882 dintre ele. Reducerile de preţ variază între 19 şi 30% din preţul mediu al anului 2010, a declarat astăzi, 28 septembrie 2010, ministrul Sănătăţii Vladimir Hotineanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Prim-vicedirectorul Agenţiei Medicamentului, Maria Cojocaru-Toma, a declarat că în perioada iunie-septembrie 2010 s-a constatat o diminuare a preţurilor la importul celor 1882 denumiri de medicamente cu 5,47%. În acelaşi timp, pentru farmacii se constată o diminuare a preţului cu 3,22%.

Discuţiile privind modul de formare a preţurilor la medicamente au fost iniţiate la 25 mai 2010, când premierul Vlad Filat declarase că în Republica Moldova medicamentele sunt mai scumpe cu 50% şi până la de 8 ori decât în România. "Unii fac avere pe sănătatea oamenilor", a menţionat atunci prim-ministrul. Menţionăm în acest context că, potrivit datelor oferite de ministrul Sănătăţii Vladimir Hotineanu, în anul 2009 preţurile la medicamente au crescut cu 15,4% faţă de anul 2008, iar în primele 4 luni ale anului curent medicamentele s-au mai scumpit cu încă 7,4%.

Potrivit legii, adaosul comercial pentru medicamente constituie 40%. În cadrul şedinţei Executivului din 31 mai 2010, s-a aprobat un nou regulament de formare a preţurilor la medicamente, potrivit căruia adaosul comercial de 40% va fi aplicat la preţul declarat de producător la Biroul de Preţuri, instituit în cadrul Ministerului Sănătăţii, şi nu la preţul declarat în vamă. Astfel, preţul de producere a medicamentelor va fi stabilit în lei moldoveneşti de către Biroul de Preţuri, la începutul fiecărui an calendaristic.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, s-a decis eliminarea etichetelor de pe medicamente care indică data intrării în ţară a produselor farmaceutice. Prin eliminarea acestor aşa-zise stickere, s-a urmărit ieftinirea medicamentelor cu circa 6-7%. Ulterior, la 24 iunie curent, s-a anunţat că prețurile la medicamente s-au redus cu 4-11% după ce a fost adoptată această decizie.

„Moldova este singurul stat din regiune, din Balcani, unde la începutul anului, nu se fac publice preţurile medicamentelor de la producător, iar aceasta permite speculaţii pe piaţa de medicamente”, a explicat ministrul Sănătăţii Vladimir Hotineanu. El a ţinut să asigure că aceste preţuri vor fi făcute publice deja, astfel încât toată lumea să cunoască realitatea pieţii.

Sursa: UNIMEDIA

 

0