Incursiuni in amintiri:de la cetatea Tighina la Cetatea de Scaun din Suceava
După lungi tentative( practic de cînd sînt în Suceava) soldate toate cu eşec, iată că, în sfîrşit, am găsit resurse şi timp să ajung la cel mai reprezentativ monument din Suceava-Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare. Dintotdeauna am fost fascinată de asemenea arhitecturi istorice de o perfecţiune aproape desăvîrşită, cu un iz arhaic ce te indeamnă la visare, la contemplarea istoriei, a virtuţilor şi vicisitudinilor sale, a victoriilor trimfătoare şi a greşelilor istorice ireparabile ce dor pîna astăzi…
O veritabila lecţie de istorie. De cultură. Şi românism. Simbol al rezistenţei poporului nostru faţă de vitregiile istoriei, stoicism şi verticalitate. Nu cred că poţi trece pe lîngă aceste ziduri fară să ai conştiinţa mîndriei apartenenţei la acest neam de obîrşie mioritică.
Toate cîte mi-a fost dat să văd astăzi mi-au adus o stare de plenitudine. Şi totuşi, revenisem acasă cu o stare de vacuum, parcă ceva lipsea pentru a mă simţi împlinită în adevăratul sens al cuvîntului. Vedeam acele ziduri şi-mi aminteam, în mod automat de cetatea Tighina, vechea cetate a lui Ştefan cel Mare de pe malul batrînului Nistru, oraş unde m-am nascut şi probabil cel mai vitregit oraş românesc. În imaginaţia mea, încercam să asociez ceea ce-am văzut în Suceava cu ceea ce păstram în memorie( cu toate că n-am văzut-o niciodată, cetatea din Tighina aflîndu-se în zona de control al armatei separatiste din Transnistria şi nefiind disponibilă vizitatorilor) încă de cînd eram acasă şi se întîmpla deseori să arunc cîte o privire răzleaţă în direcţia cetaţii aşezată într-un cadru de-a dreptul uimitor.
O veritabila lecţie de istorie. De cultură. Şi românism. Simbol al rezistenţei poporului nostru faţă de vitregiile istoriei, stoicism şi verticalitate. Nu cred că poţi trece pe lîngă aceste ziduri fară să ai conştiinţa mîndriei apartenenţei la acest neam de obîrşie mioritică.
Toate cîte mi-a fost dat să văd astăzi mi-au adus o stare de plenitudine. Şi totuşi, revenisem acasă cu o stare de vacuum, parcă ceva lipsea pentru a mă simţi împlinită în adevăratul sens al cuvîntului. Vedeam acele ziduri şi-mi aminteam, în mod automat de cetatea Tighina, vechea cetate a lui Ştefan cel Mare de pe malul batrînului Nistru, oraş unde m-am nascut şi probabil cel mai vitregit oraş românesc. În imaginaţia mea, încercam să asociez ceea ce-am văzut în Suceava cu ceea ce păstram în memorie( cu toate că n-am văzut-o niciodată, cetatea din Tighina aflîndu-se în zona de control al armatei separatiste din Transnistria şi nefiind disponibilă vizitatorilor) încă de cînd eram acasă şi se întîmpla deseori să arunc cîte o privire răzleaţă în direcţia cetaţii aşezată într-un cadru de-a dreptul uimitor.