878

Catolicismul maghiar ataca ortodoxismul roman

Legea proprietatii a starnit reactii in intreaga tara, dar mai ales in Ardeal. Urmarind cu interes emisiunile televizate ale av. Aurelian Pavelescu, pentru a afla unele detalii despre acest subiect am contactat si unele persoane implicate in aceasta problema. In acest sens, Parintele Eftimie MITRA de la Schitul Ortodox Huta, judetul Bihor, a binevoit a ne raspunde la cateva intrebari.- Sunteti de cativa ani in proces cu Biserica Greco-Catolica pentru un petec de pamant. Care sunt cauzele acestui conflict?- Nu e vorba doar de un petec oarecare. In 2 februarie 2004, m-am trezit in cutia postala cu o citatie prin care eram chemat in instanta. Episcopia Greco-Catolica de Oradea revendica terenul pe care se afla cladirile schitului nostru, e vorba de o poienita de aprox. 80 de ari imprejmuita de circa 3 hectare de padure. Inainte de aceasta nu am avut nici o negociere cu partea catolica. Daca interesul acestei actiuni ar fi fost de ordin material, poate am fi avut o invitatie la negocieri. Suntem la 19 Km de cel mai apropiat sat, tocmai in varful muntilor, ei au aici mii de hectare de padure. E clar ca interesul lor e sa desfiinteze prin justitie acest locas monahal ortodox. Nu o data mi s-a spus din partea catolicilor ca imi garanteaza ca aici nu va mai pune picior de ortodox in timp ce, aceleasi persoane, in fata reporterilor si a camerelor de filmat pozeaza ca bine intentionati.- De unde aveti terenul?- De la stat. L-am primit dupa 1990, inainte de a se da legea proprietatii.- Inainte de 1948 al cui a fost?- Al lor, al catolicilor. Noi, intre timp, am construit multe aici. Le-am propus teren la schimb in alta parte sau sa le platim valoarea terenului. N-au acceptat, il vor tocmai pe acesta, ca sa le platim chirie. Nu pot fi de acord ca, la mine, in tara sa platesc chirie la papa.- De unde au avut ei aceste proprietati?- De la Maria Tereza, din timpul ocupatiei austro-ungare. Spre exemplu, terenul pentru care suntem in litigiu a fost a unui taran ortodox, Dudas Ioan se numea, dar pentru ca a refuzat trecerea la catolicism i s-au confiscat turmele de oi si vaci, casa, mosia si a devenit iobag. Toate aceste bunuri au fost trecute in proprietatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea si azi sunt revendicate prin justitie. Legea proprietatii spune sa se dea fostilor proprietari ceea ce le-au confiscat comunistii, dar nu spune nimic despre felul in care acestia le-au obtinut inainte cu o suta-doua de ani. In astfel de situatii sunt multe biserici si manastiri din Ardeal.- Cum se desfasoara lupta pe taramul lumesc, mai bine zis, pe taramul justitiei?- Cum ati spus, lumeste. Practic, nu putem vorbi de o lupta dreapta, ci de un razboi inegal, purtat fara de reguli, in care unii se intaresc si mai mult in credinta iar altii apostaziaza, cautand in fata semenilor fel de fel de justificari, de felul: “suntem Biserici surori”, “toleranta”, “nu trebuie sa fim extremisti” etc… Adica sa cedam de buna voie biserici si parohii doar ca sa nu ne critice dusmanii neamului si ai Bisericii.- Spuneati ca nu e vorba de o lupta dreapta…- Da. Multe dintre proprietatile pe care le-au primit sunt luate pe nedrept, deoarece au fost despagubiti de stat inainte de 1948. Am in posesie documente care dovedesc cum catolicii au fost despagubiti pentru mii de hectare de paduri si pasuni. Astfel de documente se pot gasi in fiecare oras, la Arhivele Nationale. Terenurile respective nu sunt niste terenuri oarecare, ci, tinand seama ca sunt in statiuni, au o valoare mare. Multi sunt ispititi cu astfel de terenuri. Am gasit unele documente care arata ca ziaristi, reporteri, politicieni, ingineri cadastristi, persoane de influenta, primari, ofiteri de politie, directori ai unor institutii de stat, avocati, notari, judecatori etc. au primit pamant dintre cele retrocedate. Multe dintre aceste “darnicii” sunt acoperite cu misterioase contracte de vanzare-cumparare. Fireste, aceste persoane vor sluji intereselor catolicismului in Ardeal. Situatia e atat de grava incat acesti judecatori care au primit pamanturi dintre cele retrocedate, judeca si procese interconfesionale in care catolicii sunt favorizati in detrimentul ortodocsilor.Un alt aspect al acestor proprietati e cel al prozelitismului. Din padurile respective li se dau taranilor, in mod gratuit, lemne de foc sau pentru constructii, pentru a trece la greco-catolicism. Personal, am primit propunerea din partea unui preot greco-catolic ca, daca voi trece la catolicism cu tot cu schit, imi va da sa administrez dupa cum voi dori padurile retrocedate. Acel preot avea o functie inalta in cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.- Si ce ati facut?- Am refuzat, firesc. Mi s-a propus si o masina straina. Vazand ca nu merge asa, au recurs la santaje, amenintari, incercari de intimidare, m-au numit “intolerant”, “hulitor”, “rautacios” si-n toate felurile, au incercat sa ma discrediteze in presa, ca sa-mi pierd credibilitatea, si multe altele. Cu toate acestea, nu au reusit nimic.- Ce veti face in continuare?- In cazul in care vor folosi, in continuare, asemenea metode, voi face o sesizare la departamentul anticoruptie. Nu la Oradea, ci la Bucuresti, in Ardeal nu avem sanse. Pe langa actele de coruptie prin care domina administratia, au si o mare sustinere din partea unor partide politice. Cea mai mare sustinere vine din partea partidelor maghiare. Am incercat sa fac public in mass media, dar nu se poate, au acaparat aproape toata presa si televiziunile. Multe procese care, practic, ar fi trebuit sa fie castigate de ortodocsi, surprinzator au fost pierdute prin sentinte dubioase. Dandu-si seama de aceste nedreptati, preotii in cauza au cerut stramutarea proceselor peste Carpati. Astfel au avut castig de cauza, cum e cazul si catedralei din Targu Mures care, dupa stramutarea procesului la Curtea de Apel Bacau, a ramas ortodocsilor.- Si totusi, oamenii accepta ca, in schimbul unor lemne sau a unor imobile, sa-si paraseasca credinta?- Majoritatea nu a acceptat. Au fost, insa, si cateva cazuri izolate, in care s-au facut compromisuri. Multi dintre oamenii de rand nu cunosc diferentele de credinta dintre ortodoxie si catolicism. Ar trebui, in acest sens, mai multa catehizare din partea preotilor si a profesorilor de religie. Omul care nu stie ce inseamna lepadarea de botezul ortodox cade usor in aceasta capcana. Acestia nu constientizeaza ca isi pierd mantuirea. Un taran dintr-un sat apropiat mi-a spus: “Eu tot ortodox am ramas, am semnat pe tabelul catolicilor doar de forma”, fara sa constientizeze ca, prin acea semnatura, isi exprima apartenenta religioasa si, odata cu aceasta, si marturisirea de credinta. Un altul spunea ca “daca si catolicii se mantuiesc, de ce sa nu beneficiem si de ceea ce ne ofera?”. Dar acesti oameni, poate nevinovati in nestiinta lor, nu isi dadeau seama ca, odata cu lepadarea de Biserica, se leapada si de botez si astfel isi pierd sufletul, iar acele proprietati cu care sunt ademeniti, au fost oarecand ale stramosilor lor. Habsburgii, cand au venit in Ardeal, n-au adus cu ei pamanturi nici de la Roma si nici de la Viena, ci le-au confiscat de la romani, iar cladirile obtinute prin revendicari au fost construite de palmele iobagilor romani, lucratori pe mosiile stapanilor feudali de atunci, care erau tocmai episcopii catolici. Sa speram ca atat clerul, cat si intelectualii isi vor face datoria fata de neam si Biserica neamului, iar ierarhii vor constientiza responsabilitatea ce o au atat in fata istoriei, dar mai ales fata de turma incredintata. La timpul randuit, cu totii vom avea de dat un raspuns, fiecare la nivelul la care se afla. In fata lui Dumnezeu justificarile adancesc osanda, pe El nu-l putem pacali cu povesti lumesti. Este de apreciat, in acest sens, curajul IPS Bartolomeu Anania care, cu riscul de a fi ponegrit prin mass-media, a iesit in linia intai, atunci cand Ardealul devenise victima unui guvern tradator. Nu exista mai mare tradare decat ce s-a facut prin legea proprietatilor. Practic, prin aceasta lege, Ardealul, in mare parte, e ca si cedat.
0