"Saracii" demnitari
Deputatul Aliantei "Moldova Noastra", Anatol Taranu, a declarat proprietati estimate la 1,11 milioane de lei (82,7 mii USD), cea mai mare avere declarata printre functionarii de stat extrase din declaratiile carora cu privire la venituri si proprietate au fost facute publice de Comisia Centrala de Control. Taranu are in proprietate privata o casa de locuit, un apartament, o vila, un garaj si un autoturism.Deputatul comunist Dmitri Todoroglo, fostul ministru al Agriculturii si Industriei Alimentare, care in 2005 ocupa prima pozitie in topul functionarilor cu cele mai mari proprietati a trecut pe locul doi. Valoarea bunurilor din proprietatea acestuia (un apartament, un autoturism si o remorca) a ramas aceiasi, respectiv 751 962 lei.Valoarea averii presedintelui Vladimir Voronin a crescut intr-un an cu 56 772 de lei (4270 USD), pana la 365 105 de lei, la inceputul anului 2006. Seful statului are in proprietate privata doua loturi de pamant, un apartament, o vila, un garaj, un autoturism (pe care nu-l avea anterior) si un vehicul motorizat. Presedintele Parlamentului Marian Lupu are doua apartamente si un autoturism, in valoare totala estimata la 151 000 lei. Vicepresedintii Maria Postoico si Iurie Rosca, care sunt pe pozitia a doua in conducerea Parlamentului, au in proprietate privata imobile si masini estimate la 241 000 lei si, respectiv, 583 000 de lei. Premierul Vasile Tarlev declara o avere mult mai mica, estimata la numai 166 687 lei, valoarea a doua loturi de pamant, unei case de locuit si a unei vile. Guvernatorul Bancii Nationale a Moldove Leonid Talmaci a anuntat ca are in proprietate privata doar un apartament in valoare de 17 706 lei.Fostul primar al capitalei, actualul deputat AMN Serafim Urechean, detine o proprietate privata estimata la 72 316 lei, ce include un apartament, o vila si un garaj, iar deputatul Dumitru Braghis a anuntat o proprietate de 41 014 lei, inclusiv doua loturi de pamant, o vila, un garaj si trei autoturisme. Eugenia Ostapciuc, fostul presedinte al Parlamentului, declara proprietati in valoare de 423 143 lei - 2 loturi de pamant proprietate comuna, un apartament proprietate privata si unul cu drept de folosinta, o vila si un automobil.Comisia Centrala de Control al declaratiilor cu privire la venituri si proprietate precizeaza in comunicatul difuzat Agentiei BASA-press ca "valoarea proprietatii este indicata in baza actelor de provenienta si nu reflecta valoarea de piata la momentul depunerii declaratiei". Valoarea bunurilor imobile, bunaoara, este trecuta in registru la pretul de la inceputul anilor "90, care este de zeci de ori mai mic decat cel de piata.Astfel se intampla ca valoarea proprietatilor multor demnitari este chiar mai mica decat costul de piata al unei garsoniere din capitala, care oscila in iulie, in functie de amplasare, de la 21 la 27 mii de dolari SUA (279 300 de lei pana la 359 100 de lei).Raportul difuzat de Comisia Centrala de Control nu indica valoarea proprietatii detinute de o serie de inalti functionari din stat, ca prim-vicepremierul Zinaida Greceanii, ministrul Economiei Valeriu Lazari, ministrul Ecologiei si Resurselor Naturale Constantin Mihailescu, ministrul Finantelor Mihail Pop, ministrul Apararii Valeriu Plesca, directorul Serviciului de Informatii si Securitate Ion Ursu, precum si unii deputati. Desi multi din ei au in proprietate privata apartamente, case de locuit, terenuri de pamant, autoturisme, in raport este indicata doar lista bunurilor detinute de acestia cu mentiunea ca valoarea "nu a fost estimata".O parte din deputati, ca Gheorghe Popov, Vladimir Braga, Valentina Buliga, Vladimir Vitiuc, Iurii Eriomin, Gheorghe Susarenco, Mihail Mocan, Elena Bondarenco au anuntat ca nu dispun "de bunuri ce urmeaza a fi declarate".Potrivit Legii privind declararea si controlul veniturilor si al proprietatii, sunt obligati sa faca declaratii demnitarii de stat, judecatorii, procurorii, functionarii publici si unele persoane cu functii de conducere. Ei urmeaza sa includa in declaratie date privind veniturile la data depunerii declaratiei; bunurile mobile si imobile de toate tipurile; angajamentele financiare, inclusiv ale membrilor familiei; cota-parte a valorilor mobiliare, inclusiv a membrilor familiei, in capitalul agentilor economici.Comisia Centrala de Control subliniaza ca din declaratiile depuse de functionari "au fost selectate datele care, potrivit legii, nu constituie informatie confidentiala".http://www.basa.md/?c=news&id=276985#276985