862

Videofonoteca nationala

Videofonoteca nationala Un paradox evident al timpului nostru este faptul ca intram in dialogul valoric (multicultural) in conditiile unei monstruoase nepasari fata de propriile noastre valori. De fapt, e o nepasare care ia aspectul satanic al demolarii stimulate, organizate si puse in aplicare la nivel de stat. Prin actiunile ministrilor Culturii (in fond, ai anticulturii) se scot la licitatii cladiri ale teatrelor, filarmonicii, se interzice dezvelirea de busturi noi pe Aleea Clasicilor (il avem in vedere, inainte de toate, pe cel al lui Liviu Rebreanu); la Radio si Televiziune nu se mai stie ce soarta are video- si fonoteca de aur (se zice ca peliculele au fost arse pentru a obtine argint); a disparut fara urma Muzeul Teatrului, fondat de regretatul Gheorghe Cincilei; prin programul de reformare a Academiei se urmareste in mod diabolic lichidarea institutelor si institutiilor academice care tin de domeniul spiritualitatii romanesti basarabene, inclusiv a Muzeului National de Istorie... Sirul actiunilor demolatoare poate fi lesne continuat.Evenimente importante, cu adevarat istorice sau care au o semnificatie importanta, raman in umbra neantizatoare a anonimatului. Spectacole, festivaluri literare si muzicale, sarbatori ale Limbii Romane, simpozioane nationale si internationale, dezveliri de placi comemorative nu se bucura macar de o consemnare fotografica.Regretatul Iacob Burghiu turna un film documentar despre Vlad Iovita si nu a mai putut gasi vocea acestuia in romaneste. S-a pastrat intamplator un dialog in ruseste inregistrat pentru Radio Moscova... Maestrul Vladimir Curbet ne povestea ca in Bulgaria se pastreaza 750.000 (!) de inregistrari ale cantecelor nationale ale bulgarilor. Pe unde or fi ale noastre?Va indemnam, dragi cititori ai TIMPULUI, sa discutam aceasta idee:CUM SA FONDAM O VIDEOFONOTECA NATIONALA? Independenta de autoritati si de ideologii de moment. Cu valorificari de fotografii, pelicule, CD-uri, dischete, materiale de arhiva, relatari jurnalistice... Asteptam idei pentru aceasta IDEE, care ne va ajuta sa ne pastram MEMORIA NOASTRA CULTURALA.www.timpul.md
0