823

Coroana Romaniei

Emanuel Badescu Printr-o curioasa coincidenta, unirea partiala si fondarea statelor roman si italian au fost aproape concomitente. Doua dintre cele mai vechi natiuni europene, pana atunci la discretia te miri carei Mari Puteri, hotarasera sa-si controleze destinul. Nota bene: fondatorii lor, care erau republicani, chiar lideri ai neorepublicanismului,precum Giuseppe Garibaldi si C.A. Rosetti, au optat pentru forma de guvernamant monarhica! De ce? Datorita unei institutii care simbolizeaza unitatea teritoriala: institutia Coroanei. Coroana Romaniei a fost infiintata o data cu Tronul, in ziua de 24 ianuarie 1862, cand Alexandru Ioan I Cuza, monarhul ales pentru ca fundatia tarii si reformele deschizatoare de drumuri sa fie exclusiv romanesti, a proclamat "Unirea definitiva a Principatelor". In depesa telegrafica redactata si citita in Camera de I.C. Bratianu se subliniaza aceasta ctitorie si sensul ei politic: "Romania... astazi si-a luat oficial locul sau intre natiunile domnitoare din Europa". Aducerea pe tron a lui Carol de Hohenzollern de aceiasi oameni care il alesesera pe Cuza a insemnat o intarire considerabila a Coroanei, printul fiind var al Regelui Prusiei si nepot al imparatului Frantei. Inviolabilitatea teritoriului era de-acum garantata de un nume ilustru. Nu intamplator, dupa abdicarea lui Cuza, Rusia a construit in Moldova o miscare separatista si s-a zbatut, prin baronul de Budberg, pentru eludarea hotararii Adunarilor ad-hoc moldo-valahe de "a pune pe tron un principe strain", devenind cea mai apriga sustinatoare a "Domnului pamantean". Se jucase cu Domnii pamanteni in modul cel mai abject cu putinta! Stia ca numele de Hohenzollern va aduce romanilor independenta, inaltarea la rangul de cetateni ai unui regat si "Unirea cea mare". Ultima incercare a Moscovei din secolul al XIX-lea de a incorpora teritoriul "micii Romanii" - in anul 1878 - s-a lovit de acest nume si a esuat in mod derizoriu. Ce s-ar fi intamplat cu Voda-Cuza pe tron nu-i greu de banuit. Obtinerea neatarnarii fata de Turcia a pus Coroana intr-o situatie de compromis: pierderea celor trei judete basarabene in schimbul Dobrogei si a Insulei Serpilor. Era un abuz josnic pe care Carol I a vrut sa-l sanctioneze si sa declare razboi Rusiei, autoarea si beneficiara acestei situatii. S-a opus Bismarck, invocand inevitabilitatea unei situatii favorabile in viitor. Pierderea acelor teritorii nu a fost insa ratificata de domnitor: pana in momentul recuperarii lor de catre Coroana erau considerate "teritorii ocupate de o putere straina". A fost unul dintre motivele care l-au determinat in 1914 sa tatoneze intrarea in razboi de partea Puterilor Centrale. Incoronarea ca rege al Romaniei la 10 mai 1881 i-a oferit lui Carol I prilejul de a omagia continutul simbolic al Coroanei si de a puncta indatoririle sale si ale natiunii fata de aceasta institutie insuficient cunoscuta pe meleagurile noastre. Esentiala, dar si noua pentru un popor lipsit de valente imperialiste, era necesitatea de "marire", desigur, teritoriala. Viitorul a confirmat-o: in afara Silistrei, oras pe jumatate romanesc, Vechiul Regat s-a imbogatit cu doua judete sud-dobrogene populate de turci in care, pentru echilibrarea componentei etnice, s-a folosit metoda colonizarii (cu aromani). Inaintea declansarii primului razboi mondial, Coroana Romaniei cuprindea: cele doua principate, Silistra, judetele Caliacra si Durostor si, cu statut de "teritorii ocupate", cele trei judete basarabene. Interventia armata americana in Germania la 1 decembrie 1918 si izbucnirea Marii Revolutii din Octombrie, concomitent cu lansarea de catre Lenin a "principiului autodeterminarii nationale", au creat situatii extrem de favorabile "maririi" teritoriului romanesc. Caracterul excesiv de pasnic al romanilor - condamnat de Emil Cioran - a oprit "expansiunea" cu mult in interiorul ariei etnice romanesti, pierzandu-se chiar si o "provincie de drept" cum era Transnistria, smulsa din trupul Moldovei in 1792 de catre Rusia cu acordul Portii, impotriva celor stipulate de Capitulatii. Coroana Romaniei aproximativ Mari continea in plus: Basarabia cu judetele "ocupate", Bucovina, Ardealul, Maramuresul si o jumatate din Banat. Notiunea de "marire" se va regasi si in discursul din 15 octombrie 1922 al regelui Ferdinand I, dar mai voalat. Se planuia mai mult decat "aducerea la sanul tarii-muma a intregii suflari romanesti". La indemnul lui Nicolae Iorga, suveranii Romaniei au cochetat cu titlul de bazilei: n-au ajuns decat "socrii Balcanilor". Moartea - totusi prematura - a regelui Ferdinand si, dupa trei ani de regenta haotica, urcarea pe tron a lui Carol al II-lea au indepartat Romania de marele vis bizantin, poate pentru totdeauna. Om cu vederi prooccidentale, exagerat de moderniste, Carol al II-lea a casatorit-o pe principesa Ileana cu un Habsburg si a fost foarte aproape sa accepte propunerea maghiara de a deveni si rege al Ungariei, titlu respins in august 1919 de Ferdinand. Acceptul l-ar fi ridicat la rang de imparat, dar totodata ar fi redeschis litigiul romano-maghiar asupra Transilvaniei, litigiu care, devenind "problema interna", ar fi dus, probabil, la autonomia acestei provincii, revenind la vechiul statut de principat (s-a opus Nicolae Iorga). Era ultima expresie a unei Romanii puternice. In mai putin de un deceniu, Tara va fi transformata intr-un cadavru viu, aflat la discretia hienelor. Prima lovitura au dat-o notele ultimative ale Kremlinului, urmate de ocuparea armata a Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Se reproseaza Regelui Carol al II-lea ca nu a declarat razboi URSS. Este un fals grosolan. Adevarul, mentionat de Gheorghe Tatarescu, pe atunci prim-ministru, este acesta: "Majestatea Sa mi-a inmanat spre contrasemnare decretul de mobilizare generala"; si mai departe: "N-am putut clinti hotararea regeasca si numai pe temeiul raspunderilor sale constitutionale guvernul a hotarat acceptarea ultimatumului ca singura solutie impusa de ratiune". Prin urmare, regele a vrut sa lupte, dar s-a opus guvernul! Deciziei lui Tatarescu nu i se poate reprosa nimic. Victor Suvurov afirma ca in Basarabia rusii adusesera diviziile negre, corpul de elita al Armatei Rosii, capabile sa cucereasca usor Romania. Pe de alta parte, un razboi de recuperare declarat de rege si pierdut ar fi afectat grav continutul Coroanei, suveranul fiind obligat sa accepte oficial pierderea teritoriala stabilita de invingator. Or, pierderea Basarabiei si a Bucovinei de Nord nu a avut nici acceptul Parlamentului, care a declarat doliu, nici acceptul regelui, aceste provincii ramanand in patrimoniul Coroanei cu statut de "teritorii ocupate". Acelasi statut il vor avea Ardealul de Nord si judetele sud-dobrogene. Aceasta situatie il va determina pe generalul Ion Antonescu sa porneasca - fara stirea Regelui Mihai I - razboiul de recuperare a Basarabiei si a Bucovinei de Nord si sa obtina de la Hitler promisiunea retrocedarii Ardealului de Nord. Interventia militara americana de partea Angliei si a URSS a condus la infrangerea Germaniei si, implicit, la ratarea tentativei antonesciene de recuperare a "teritoriilor ocupate" de rusi. Mai mult, Pacea de la Paris a consfintit rapturile teritoriale ale aliantei nazisto-sovietice - mai putin Nordul Ardealului - la care s-a adaugat Maramuresul de Nord. Nici aceste pierderi nu au "beneficiat" de semnatura regala, deci, legal, au ramas in patrimoniul Coroanei. In contrast, este de remarcat deosebita culanta republicana care, pentru cai verzi, cedeaza - oare cat de legal? - teritorii ce apartin - legal! - Coroanei Romaniei. Acum, cand se pune problema federalizarii, extrem de periculoasa in absenta unei institutii unioniste precum Coroana, Republica fondata de Stalin este pe punctul de a-si finaliza misiunea istorica: de ghilotina a neamului romanesc. In mod semnificativ, federalizarea cu scop secesionist bantuie si Republica Italiana. Nu este o coincidenta.
0