638

Cinci milioane de romani in familia Vodafone

Cu opt ani in urma, in Romania s-a putut vorbi pentru prima data de telefonie mobila. Cu o investitie initiala mica, cam cit pentru o afacere de familie, citiva investitori romani si straini au incercat in 1997 apa cu degetul pentru ceea ce avea sa devina “aerul” comunicational de astazi. Un greenfield de succes care a ademenit in Romania pe unul dintre cei mai mari investitori din lume si care se va lupta cu un alt operator de frunte din telefonia mobila mondiala, prezent de citiva ani in Romania. In alta ordine de idei, o preluare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari cum nu au mai vazut tarile romane, care au privatizat pina acum si principalii operatori de pe piata petroliera, si de gaze, si de telefonie fixa, si marile uzine de un euro fiecare. Toata compania Connex e incintata. Analistii sint optimisti. Utilizatorii se asteapta la oferte avantajoase si la o politica de marketing pur occidentala. Piata asteapta sa iasa scintei din lupta celor doi operatori de pe piata romaneasca: Vodafone si Orange. Dupa ce s-au luptat pe toate ringurile occidentale, cei doi se vor infrunta si pentru atragerea si mentinerea unor milioane bune de abonati in Romania. Premiera este ca, in Romania, lider de piata este Orange. Asta nu prea a mai vazut Vodafone. Tocmai de aici spectatorii, actorii si publicul infierbintat asteapta sa vada scinteile. “Connex va deveni, in cursul acestui an, parte a celei mai mari retele mobile din lume, Vodafone. Clientii si angajatii nostri sint romani, cultura noastra organizationala este cea mai puternica din Romania, iar in ultimii opt ani ne-am dovedit angajamentul si pasiunea fata de Romania. Unele lucruri se vor schimba, dar nu inainte de finalizarea tranzactiei, in luna septembrie a acestui an”, spune Ted Lattimore, presedintele Connex. Competitia, in “persoana” Orange, nu pare insa ca va ceda usor, dat fiind ca intre Orange si Connex a fost o competitie puternica din prima zi. S-au rotat, au ocupat pas cu pas cite un punct din piata. Insa aparitia Vodafone nu ii sperie pe concurenti. “Orange este lider de piata si doreste sa-si mentina aceasta pozitie si dupa preluarea Connex de catre Vodafone”, spune Amalia Fodor, director de comunicare Orange. Modul in care s-a dezvoltat pe piata Orange dupa preluarea fostei companii cunoscuta sub numele de Dialog reprezinta un model de cultura organizationala si de cistigare de cota de piata. “La sfirsitul anului 2001, cu citeva luni inainte de momentul rebrandingului care a avut loc in aprilie 2002, aveam 1,637,000 clienti fata de 4,938,171 la sfirsitul lui 2004. La acelasi moment, veniturile Mobil Rom erau 339mUSD fata de 774mUSD, in 2004. Aceste cifre vorbesc de la sine”, spune Amalia Fodor. Orange a fost bine primit pe piata romaneasca. Rebrandarea in Orange a fost un succes, mai ales prin flexibilizarea produselor si serviciilor, printr-un nou concept de retail si printr-o prezenta de 24 de ore pe zi pentru client. O reteta occidentala, pe care piata romaneasca a gustat-o. Pe asta pare ca se bazeaza si Vodafone. Cel mai gras business made in Romania 2,8 miliarde de dolari a fost suma pe care statul roman a obtinut-o pina in 2003 pe tot ce a avut de vinzare. In 2004, statul a mai luat 1.361 de miliarde de lei (aproape 41 de milioane de dolari, la cursul mediu de anul trecut) plus alte 5,6 milioane de dolari, asadar, aproape 2,85 miliarde de dolari. Ar mai fi sumele obtinute de stat din vinzarea Petrom, adica aproape 896 de milioane de dolari si inca 365 de milioane de euro din vinzarea celor doua Distrigaz si a doua sucursale Electrica. Povestea privatizarii in Romania a adus 3,75 miliarde de dolari. Cam cit plateste Vodafoneca sa cumpere doi operatori de telefonie mobila, nu cei mai mari si nu cei mai “curati”. Ii ia cu datorii cu tot, ca sa dezvolte tot ce e de dezvoltat pe pietele romanesti si cehesti de telefonie mobila. Mobifon, cu cehii de git Cu ocazia ofertei de la Vodafone, TIW (n.r.- actualul actionar majoritar al Connex) s-a gindit sa vinda tot ce are in Europa de est. La pachet. Astfel ca, pe linga Connex, profitabila si cu datorii putine, a vindut la pachet si pe cehii de la Oskar, al treilea si cel mai mic operator de pe piata ceha, cu datorii girla si clienti putini. O data cu parafarea tranzactiei, Connex si Oskar vor reprezenta inda doua oaze Vodafone in Europa de est, alaturi de unul in Ungaria, altul in Grecia si citeva participatiuni la doua companii din Polonia si Croatia. Pe telefon va scrie Vodafone Desi operatorul roman de telecomunicatii nu a anuntat cum “va arata” un viitor telefon abonat Connex, analistii sint siguri ca schimbarea va exista si la nivel de brand. “Probabil ca dupa incheierea tranzactiei va avea loc un amplu proces de rebrandare, care va insemna investitii masive. Pe telefoane va scrie Vodafone, bineinteles, asa cum e peste tot in lume”, spune analistul Nicolae Oaca. Connex este unul dintre cele mai puternice branduri romanesti, alaturi de Dacia si BCR. Compania britanica Vodafone a anuntat marti preluarea operatorului roman de telefonie mobila MobiFon si a companiei cehe Oskar Mobil, pentru 3,5 miliarde de dolari. In plus, Vodafone si-a asumat si plata datoriilor celor doua companii, in valoare de circa 950.000 de milioane de dolari, lucru care ridica valoarea totala a tranzactiei la aproape 4,5 miliarde de dolari. Tranzactia prevede preluarea de catre Vodafone a 79% din capitalul social al MobiFon (operatorul retelei Connex, a doua companie de telefonie mobila din Romania) si a aproape 100a din actiunile Oskar Mobil, al treilea mare operator de telefonie mobila din Cehia. Cei doi operatori erau detinuti, in majoritate, de grupul canadian Telesystem International Wireless (TIW). MobiFon este cel de-al doilea operator de telefonie mobila din Romania, avind o cota de piata aproape egala cu Orange. Compania are aproximativ cinci milioane de abonati, in timp ce gradul de penetrare a pietei este in continuare sub 50%. Vodafone mai detine circa 20% din capitalul operatorului roman, care a incheiat anul trecut cu un profit operational de 226 de milioane de dolari, cu aproape o treime mai mult decit in 2003. In Romania mai incap multe mobile Achizitia Connex cu impresionanta suma de aproximativ 2,5 miliarde dolari aduce natural intrebarea: mai e loc de telefoane mobile in Romania? Vodafone, care tocmai a cumparat Connex, este de parere ca da. “Rata de penetrare a telefoniei mobile in Romania este abia de 47%, asadar este mult potential de crestere”, a spus directorul grupului britanic, Arun Sarin. Si analistii S&P sint de parere ca Vodafone a facut o miscare buna. “Achizitionarea companiei romanesti are la baza consideratii de ordin strategic si financiar, intarind prezenta Vodafone pe piata est-europeana”, spune analistul Joe Morin. Specialistii romani cred ca prezenta in Romania a numarului unu in telefonie a mondiala va imbunatati imaginea tarii. “Viitorul suna bine, tinind cont ca vom avea in Romania ceea ce se cheama un operator global, care va aduce o politica de companie, structura si cultura organizationala pe care si-a bazat cresterea peste tot in lume”, spune Nicolae Oaca, analist telecomunicatii. Telefonia mobila a sufocat clasicul telefon fix Atit in Romania, cit si in Europa de est, telefonia mobila a surclasat telefonia fixa. In Romania, numarul utilizatorilor de telefonie fixa abia atinge 5 milioane, pe cind utilizatorii de telefonie mobila au trecut deja pragul de 10 milioane. Un studiu IDC pe 2004 arata ca, in Europa de est, piata telefoniei fixe a pierdut teren in fata telefoniei mobile, numarul abonatilor reducindu-se cu 0,5%, atingind nivelul de 32,88 milioane, iar convorbirile au scazut ca volum cu 0,83 procente, la 8,04 miliarde de dolari. Micsorarea profiturilor se refera atit la telefonia fixa pentru consumatorii obisnuiti, cit si la aceea a firmelor. Veniturile telefoniei fixe uzuale s-au redus cu aproape 5% in anul 2004, comparativ cu anul precedent, in timp ce, in sectorul afacerilor, cheltuielile cu telefonia fixa, in total, s-au redus cu 1,35, iar convorbirile efective au adus venituri mai mici cu 3,6 procente. “Cea mai dramatica reducere s-a inregistrat in sectorul Internet dial-up pentru afaceri”, a declarat analistul senior al IDC, Emir Halilovic. Tot mai multi oameni de afaceri, dar si alte sectoare de activitate opteaza pentru o banda mai larga de optiuni, in dauna sectorului Internet dial-up sau ISDN. Vodafone vs Orange in lume numar clienti februarie 2005 151 milioane 52 milioane tari in care opereaza 28 pe 5 continente 16 pe 4 continente cind au fost fondate 1984 1994 Millioane de dolari pentru sport Lumea sportului atrage numerosi sponsori, fiind un univers in care apar vedete pe banda rulanta. Nici Vodafone n-a ratat ocazia ca imaginea sa-i fie reprezentata de figuri importante ale sportului. Grupul britanic de telefonie mobila sponsorizeaza gruparea italiana de Formula 1 Ferrari si echipa engleza de fotbal Manchester United. Vodafone a incheiat un contract si cu starul englez David Beckham. Scuderia de la Maranello tocmai si-a prelungit pe doi ani acordul cu gigantul britanic, urmind sa primeasca 40 de milioane de dolari pe sezon. Cu Manchester United, Vodafone are un contract pe patru ani, intelegere a carei valoare se ridica la aproximativ 70 de milioane de dolari. David Beckham, fotbalist dupa care suspina doamne de pe toate continentele, si-a prelungit in 2004 intelegerea cu Vodafone, urmind sa primeasca 1,5 milioane de dolari pe an. Grupul britanic are grija si de sperantele sportului, cum ar fi jucatorul elen de biliard Yiannis Vassalos. Printre “clientii” la sponsorizarea Vodafone se mai numara prima divizie a campionatului spaniol de fotbal, echipa de cricket a Angliei, echipa de fotbal a Greciei (campioana europeana “en-titre”), Comitetul Olimpic Egiptean, unele curse de cai din Marea Britanie si formatia feminina de baschet Luxol, din Malta.http://www.evenimentulzilei.ro/afaceri/?news_id=181634
0