1067

Inca ceva despre Alegerile din Moldova

...se va sti pe 6 martie, la o ora de la inchiderea sectiilor de votare. Exit-poll-ul este efectuat de catre Institutul de Politici Publice si costa 105.000 dolari Institutul de Politici Publice (IPP) este unica institutie care va efectua un exit-poll (sondaj al electoratului la iesirea din sectiile de votare), la 6 martie 2005, in ziua alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Chiar daca va fi unicul sondaj de acest fel (fiindca nici IRI, nici NDI sau alte institutii nu vor face exit-poll-uri paralele – n.r.), vom avea posibilitatea sa comparam datele acestuia cu rezultatele oficiale ale Comisiei Electorale Centrale. Asta inseamna ca vom sti rezultatele scrutinului din martie la o ora dupa inchiderea urnelor. JURNAL va propune un interviu cu directorul executiv al IPP, Arcadie Barbarosie. - Domnule Barbarosie, explicati-le mai detaliat cititorilor, ce este un exit-poll? - Exit-poll-ul, asa cum utilizam noi sintagma britanica, este un sondaj al electoratului la iesirea din sectiile de votare. In cadrul acestui sondaj sunt chestionate, in mod intamplator, persoanele care au votat deja. Acestea sunt rugate sa raspunda la intrebarea cum au votat, adica pentru ce partid sau candidat au optat. In afara de intrebarea de baza, se mai pun inca doua-trei intrebari referitoare la varsta, sexul, eventual daca au participat la alegerile trecute si cum au votat atunci. Deci, sunt intrebari foarte simple. Sondajul este anonim si persoana intervievata nu risca nimic. Asemenea sondaje se efectueaza in marile tari in mod regulat la toate alegerile, referendumurile etc. De regula, aceste sondaje sunt finantate de companii de televiziune. - In Moldova, asemenea sondaj se va efectua pentru prima data… - Da. In Moldova nu s-au mai facut asemenea sondaje. Institutul de Politici Publice a initiat o propunere de proiect in vederea efectuarii unui exit-poll in ziua alegerilor din acest an. Am incercat, inca din vara trecuta, sa gasim finantatori. Chiar am reusit sa discutam cu cateva companii sociologice, pentru ca o singura companie nu ar fi in stare sa faca un asemenea sondaj. - Cat costa un asemenea sondaj in conditiile republicii noastre? - Exit-poll-ul este o afacere extrem de costisitoare. Bugetul nostru pentru acest proiect este de 105.000 dolari. - Ati reusit sa gasiti aceste resurse? - Am reusit sa gasim pana la momentul actual vreo 70 la suta din banii necesari. - Cine sunt finantatorii principali? - Fundatia “Soros Moldova”, avem promisiunile companiilor “Voxtel” si “Moldcell”, posturilor de televiziune PRO TV si NIT si fundatiei “Eurasia”. IPP a contribuit si el putin din economiile sale. - Pe cine veti implica in realizarea sondajului? - Am organizat un consortiu in care IPP este, intr-un fel, lider. Am invitat trei companii sociologice – CIVIS, AXA si IMAS Moldova, ultima avand experienta institutionala de realizare a unor asemenea sondaje in Romania, fiind o filiala a IMAS-ului de la Bucuresti. Am mai invitat si Asociatia pentru Democratie Participativa ADEPT. In afara de aceasta, vom invita si experti independenti. - Cate persoane intentionati sa chestionati? - In total, preconizam sa intervievam peste 10.000 de persoane. Pentru aceasta ne trebuie peste 700 de operatori in teren, adica persoane care vor chestiona nemijlocit. Mai avem nevoie de un sir de persoane care vor colecta datele, le vor introduce in calculator si le vor analiza. Presupun ca in tot acest proces vor fi implicate circa 1.000 de persoane. Este un lucru managerial extrem de greu. - Care va fi tehnologia aplicata in cazul acestui sondaj? - Sectiile de votare vor fi alese in mod intamplator, fiindca le vom desemna prin tragere la sorti. La fiecare sectie de votare aleasa va fi chestionat fiecare al optulea cetatean care iese de la votare. In felul asta se asigura o selectie intamplatoare a respondentilor. Bazandu-ne pe raspunsul acestor persoane, vom trage concluzia cu o marja de eroare oarecare, bineinteles. - Cat de mare ar putea fi marja de eroare? - Noi speram ca aceasta sa fie in jurul la o jumatate de procent. Dar acest lucru depinde foarte mult de doi factori care determina exactitatea sondajului. Primul este procentul de refuzuri. Deci, cu cat este mai mic procentul de persoane care refuza sa raspunda la intrebari, cu atat mai mica va fi marja de eroare. Al doilea factor este sinceritatea respondentilor. Daca marja de refuzuri poate fi masurata, cea a sinceritatii – nu. Este, desigur, un risc mare pentru tara noastra, in primul rand pentru ca un asemenea sondaj se va efectua pentru prima data si electoratul nu este obisnuit. In al doilea rand, va fi efectuat un singur exit-poll. Daca ar mai fi altele, rezultatele ar putea fi comparate. Cetatenii trebuie sa inteleaga ca nu ii paste nici un pericol daca vor raspunde in cadrul acestui sondaj. Chestionari similare se efectueaza in toate tarile. - Cand vom putea afla rezultatele exit-poll-ului? - Rezultatele acestui sondaj vor fi gata peste o ora de la inchiderea sectiilor de votare. Deci, la ora 22.00, vom putea sti componenta noului Parlament. - Care ar fi avantajele unui asemenea sondaj? - In Ucraina si Georgia, sondajele la iesire au avut un impact enorm asupra desfasurarii asa-numitelor revolutii. In aceste tari, rezultatele oficiale ale alegerilor au fost contestate de catre opozitie, unul din argumente fiind si rezultatele exit-poll-urilor. Pe langa faptul ca aceste sondaje prezinta un interes pentru public in general, ele sunt si un instrument de preintampinare a fraudelor electorale. Exit-poll-urile mai reprezinta interes pentru cercetatori care pot sa afle cam cine si ce a votat, dupa varsta, sex, apartenenta geografica etc. Or, acest lucru nu poate fi dedus din rezultatele oficiale, fiindca in buletin nu sunt indicate varsta, sexul sau alte date despre votanti. Sondajele mai prezinta interes pentru analistii politici, pentru partidele politice ca sa-si adapteze comportamentul pe viitor, pentru observatori etc. Comparatia datelor sondajelor la iesire cu cele oficiale permite tragerea unor concluzii despre comiterea fraudelor. - Nu ati incercat sa atrageti si partidele politice in finantarea exit-poll-ului? - Incercam sa fim distantati de politica. As aprecia daca partidele politice s-ar reuni, formal sau neformal, ar spune ca si ele sunt interesate si sa contribuie financiar, sa creeze o echipa de monitorizare a sondajului. Ca si in cazul Barometrului de opinie – toate partidele sunt interesate in efectuarea acestui sondaj, dar nimeni nu vrea sa-l cofinanteze. - Apropo de Barometru, vom mai avea un sondaj pana la alegeri? - Da. Preconizam sa-l facem public la 22 februarie. - Va multumim! Interviu realizat de Raisa Lozinschi
0