883

ROMANIA SI UE

Romania are legaturi traditionale cu Uniunea Europeana, fiind prima si singura tara din Europa de Est care, inca din anii ’70, a avut un cadru juridic bine definit in relatiile cu CEE, iar in 1980 a procedat la recunoasterea "de facto" a acestei grupari economice (la acea data), prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte Romania-CEE.Acordul de asociere al Romaniei la Uniunea Europeana (Acordul European), semnat la 1 februarie 1993 si intrat in vigoare la 1 februarie 1995, statueaza cadrul juridic si institutional al raporturilor romano-comunitare, avand ca obiectiv fundamental pregatirea integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Cererea oficiala a Romaniei de aderare la UE a fost inaintata la 22 iunie 1995. In conformitate cu prevederile Acordului European, s-au desfasurat, pana in prezent, sapte reuniuni anuale ale Consiliului de Asociere Romania-UE, precum si reuniuni ale Comitetului de Asociere si aSubcomitetelor de Asociere sectoriale, care au analizat implementarea prevederilor Acordului European si evolutiile inregistrate in procesul de pregatire a aderarii. In acelasi cadru, s-a constituit la Bucuresti, la 20 aprilie 1995, Comitetul Parlamentar Mixt Romania-UE, care se intruneste semestrial.In februarie 2000, la initiativa ambelor parti, a fost constituit un Comitetmixt economic si social Romania-UE, avand rol consultativ pentru Consiliul de Asociere Romania - UE. Acest organism s-a reunit de doua ori pana in prezent.Noul stadiu institutionalizat al relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana, odata cu intrarea in vigoare a Acordului European, a creat conditii pentru:participarea Romaniei la dialogul structurat UE-tari asociate, la toate nivelurile (inclusiv reuniuni la nivel de sefi de state/guverne, marja Consiliilor Europene);imbunatatirea accesului produselor romanesti pe piata comunitara prin alinierea, de la 1 ianuarie 1995, a tarii noastre la calendarul liberalizarilor aplicat Poloniei, Ungariei, Cehiei si Slovaciei. Incepand cu 1 ianuarie 1996, in aplicarea principiului asimetriei din Acordul de Asociere, Uniunea Europeana a trecut unilateral, in devans, la liberalizarea schimburilor comerciale cu Romania;includerea tarii noastre in proiectele vizand extinderea sidezvoltarea retelelor transeuropene de infrastructura (transporturi, comunicatii, energie);participarea Romaniei la diverse programe comunitare (cultura, cercetare, educatie, pregatire profesionala, tineret, energie,protectia mediului, intreprinderi mici si mijlocii).Pornind de la criteriile enuntate la Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, a caror indeplinire se impune pentru dobandirea statutului de membru al UE, Consiliul European de la Essen (decembrie 1994) a adoptat un document programatic - "Strategia de pregatire a tarilor asociate din Europa Centrala si de Est pentru aderarea la UE". Afirmand ca "largirea UE constituie o necesitate politica si o sansa istorica pentru Europa" si reiterand principiul oportunitatilor egale, care guverneaza procesul de aderare la Uniune a tarilor asociate din Europa Centrala si de Est, alaturi de Cipru si Malta, Consiliul European de la Madrid (decembrie 1995) a solicitat Comisiei Europene elaborarea unor Avize in privinta candidaturilor inaintate UE, necesare luarii deciziei de incepere efectiva a negocierilor de aderare.Totodata, s-a stabilit ca aceste negocieri sa inceapa la minimum sase luni de la incheierea Conferintei Interguvernamentale avand ca scop reforma Uniunii.Agenda 2000, adoptata de catre Comisie la 15 iulie 1997, a deschis procesul de reflectie asupra ajustarilor structurale si institutionale impuse de noile realitati ale unei Uniuni din ce in ce mai integrate la nivel economic, politic si de securitate. Ca un corolar, Avizele Comisiei Europene asupra tarilor asociate din Europa Centrala si de Est, evidentiind nivelul de pregatire al acestora in indeplinirea criteriilor de aderare, au constituit o baza realista si obiectiva pentru initierea procesului de negocieri si aderare la Uniunea Europeana.Concluziile Consiliului European de la Luxemburg au consfintit, printr-un consens istoric al statelor membre UE, statutul de candidat pentru cele 10+1 state europene aflate in relatii de asociere cu Uniunea Europeana. Caracterul cuprinzator si dinamic al procesului initiat la Luxemburg a fost prezervat in etapele ulterioare (deschiderea Conferintei Europene, ca un cadru pan-european de intarire a cooperarii interstatale; lansarea oficiala, la Bruxelles, in martie 1998, a procesului de largire a Uniunii cu toate statele nominalizate la Luxemburg; demararea "screening"-ului/examinarii analitice a "acquis"-ului comunitar). Pentru pregatirea aderarii la Uniune, a fost dezvoltata o Strategie consolidata de pre-aderare, al carei element-cheie este constituit de Parteneriatele de Aderare (individuale pentru fiecare tara candidata), care enunta principiile, obiectivele si prioritatile imediate si mobilizeaza intr-un cadru unic toate formele de asistenta comunitara. De mentionat ca baza relatiilor formale dintre UE si tarile aspirante la integrare o reprezinta, in continuare, Acordurile Europene. Punerea in practica a Parteneriatului de Aderare si evaluarea stadiului de preluare a acquis-ului comunitar se fac, intr-o prima faza, in cadrul institutional stabilit de Acordul de Asociere (Consiliul de Asociere si Comitetul/Subcomitetele de Asociere). Incepand cu toamna anului 1998, Comisia Europeana intocmeste un Raport anual cu privire la progresele inregistrate de fiecare stat candidat in indeplinirea criteriilor de aderare (in particular, asupra gradului de asimilare a acquis-ului comunitar).Raportul din 2000 asupra Romaniei contine o analiza critica aevolutiilor inregistrate in intervalul scurs de la Raportul precedent (oct.1999) fiind evidentiate deficientele care mai persista in planul reformei economice si administrative, al aplicarii efective a "acquis"-ului comunitar. Decizia istorica a Consiliului European de la Helsinki, din decembrie 1999, de incepere a negocierilor de aderare cu toate statele candidate, inclusiv Romania, a pus capat divizarii tarilor candidate in doua grupe, divizare operata la Luxemburg (decembrie 1997), reinstituind un real tratament egal pentru tarile candidate, diferentierile intre acestea urmand a se produce in cadrul procesului de negociere in functie de meritele individuale ale fiecarui candidat.La data de 15 februarie 2000, la Bruxelles, a avut loc Conferinta Interguvernamentala Romania-UE care a lansat, in mod oficial, procesul de negociere a aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana. Cu acest prilej, a fost reafirmat angajamentul tarii noastre de a nu precupeti nici un efort pentru integrarea cat mai rapida si mai armonioasa in comunitatea de valori europeana. In prezent, tara noastra a deschis 14 capitole de negociere dintre care 7 sunt provizoriu inchise.In paralel cu pregatirea pentru inceperea negocierilor, tara noastra adesfasurat un efort concentrat de definire a unei strategii economicepe termen mediu, document consensual vizand orientarea de perspectiva a precesului de dezvoltare al tarii noastre si de natura a raspunde si exigentelor Comisiei Europene privind dezvoltarea orientata a economiei romanesti. Aceasta strategie, sustinuta printr-o declaratie politica de sprijin al intregului spectru politic, social si politic romanesc, a fost prezentata Comisiei Europene la data de 20 martie 2000. La data de 30 mai 2000 a aprobat si transmis Comisiei Europene planul de actiune pentru transpunerea in practica a obiectivelor strategiei. Dupa instalarea Guvernului Nastase, planul de actiune a fost amendat punctual, in conformitate cu prevederile programului de guvernare si potrivit intelegerii cu organizatiile financiare internationale. In timpul presedintiei belgiene a Consiliului, Guvernul Romaniei va prezenta un Program Economic de Pre-Aderare (PEP), care va fi elaborat pe baza acestei strategii si a planului de actiune, si va constitui principalul instrument prin care tarile candidate vor fi integrate gradual in Uniunea Economica si Monetara (UEM).In ceea ce priveste regimul de vize aplicat cetatenilor romani in spatiul comunitar, Romania a primit cu deosebita satisfactie adoptarea, de catre Consiliul JAI a unei noi reglementari privind politica comuna a UE in materie de vize, in care, intre altele, se prevede eliminarea obligativitatii vizelor pentrucetatenii romani care doresc sa calatoreasca in statele membre ale Uniunii Europene, in unele conditii pe care partea romana va trebui sa le satisfaca. Urmare unui chestionar al Comisiei privind politica de vize a Romaniei, a fost elaborat un plan de actiune in luna aprilie, menit sa consolideze siguranta frontierelor estice si nordice ale Romaniei si armonizarea politicii de vize. Pe baza masurilor luate, Comisia a elaborat un raport la 29 iunie 2001, care a fost distribuit statelor membre UE pentru a decide asupra efectivitatii ridicarii obligativitatii vizelor in cadrul unei reuniuni a Consiliului. Acest raport recomanda Consiliului ca cetatenii romani sa beneficieze de scutirea de vize la intrarea in spatiul Schengen de la 1 ianuarie 2002.
0