Arhitectura

Castelele si catedralele care formeaza o imagine tipica, chiar daca simplificata, a Evului Mediu vestic din punct de vedere arhitectural, a corespondent, in lumea romaneasca, mai ales prin conacele vremii. Cele mai multe edificii construite au disparut, datorita trecerii timpului sau distruse de razboaie, cutremure, incendii. In arhitectura medievala, influentele curentelor vestice pot fi regasite, in masura mai mare sau mai mica, in cele trei tari locuite de romani. Ele sunt mai puternice in Transilvania, mai slabe in Moldavia, in forme absorbite de traditia bizantina locala, si inca mai putin vizibile in Valahia unde incepand cu secolul 14 arhitectura s-a bazat pe interpretarea locala a modelului bizantin. Semnificativ pentru stilul gotic transilvanean, printre monumentele pastrate pana in zilele noastre, in ciuda tuturor deteriorarilor, putem cita Biserica Neagra din Brasov (secolul 14 -15) in arhitectura religioasa, Castelul Bran in judetul Brasov (secolul 14) si Castelul Huniazilor din Hunedoara (secolul 15) in arhitectura laica. Specifice Transilvaniei de-a lungul acelor secole, au fost si extinderile si fortificatiile oraselor, cresterea lor urbana fiind bazata pe principiile functionalitati (o piata centrala cu biserica, strazi inguste cu partile laterale unite pe aici pe acolo cu arcade), orasele Sighisoara, Sibiu, Brasov fiind marturii elocvente. Cele mai originale si inzestrate cu unitate stilistica sunt bisericile din Moldava sub domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504), printre care monumentala biserica a Manastirii Neamt a fost, pentru aproape un secol, un model pentru asezamintele religioase moldovenesti, caracterizata prin siluete delicate, fatade armonioase, acoperisuri pitoresti de inspiratie folclorica. Aceasta sinteza a fost continuata si in secolul urmator, in timpul fiului domnitorului Stefan cel Mare, Petru Rares (1527-1538; 1541-1546), principalele inovatii fiind portalul si pictura exterioara (bisericile manastirilor Voronet, Sucevita, Moldovita). In secolul 17, zenitul civilizatiei Romaniei premoderne, a adus dezvoltarea de constructii laice (conace boieresti elegante sau palate princiare somptuoase in principatele din afara arcului carpatic, castele domnesti stil renastere din Transilvania), ca si expansiunea marilor manastiri, care, dotate cu scoli, ateliere de arta, tipografii, au devenit adevarate centre culturale. Acestei perioade ii apartine Manastirea Trei Ierarhi din Iasi, ridicata in 1635-1639, un monument unic cu o risipa de decoratii cu incrustaturi cu modele geometrice, colorat cu lapis lazuli si folie aurita, pe toate fatadele. Stilul arhitectural dezvoltat in Valahia, in special sub domnia lui Matei Basarab si Constantin Brâncoveanu, este remarcabil prin unitatea stilistica. Stilul brancovenesc este caracterizat prin integrarea trasaturilor baroc si oriental in spendida traditie locala, exemplu fiind Manastirea Hurezi din Oltenia (Valahia) sau palatul princiar de la Mogosoaia -, cu decoratii luxuriante (sculpturi in piatra, stucaturi si picturi). Secolul 18 (domniile fanariote) a adus in Valahia si Moldova elemente de influenta orientala in arhitectura civila urbana, numarul constructiilor religioase scazand, in timp ce in Transilvania, barocul domina atat arhitectura religioasa (bisericile romano-catolice din Timisoara si Oradea) si cele laice (palatele Banffy din Cluj si Brukenthal din Sibiu). Prima jumatate a secolului 19, cresterea treptata a vietii urbane (cu o populatie de doua ori mai mare) si politica de modernizare de tip occidental, au oferit arhitecturii românesti o combinatie de elemente romantice si neo-clasice. In a doua jumatate a secolului apar reactii nationale care utilizeaza in mare masura elemente si forme ale arhitecturii folclorice vechi. Ion Mincu (1852-1912) a fost promotorul acestui curent si fondatorul scolii române de arhitectura. Lucrarile lui, Casa Lahovary sau Scoala centrala de fete din Bucuresti, sunt printre realizarile acestei miscari. Opus acestui curent a cauzat ridicarea de case si cladiri administrative in spiritul ecleticismului francez (Palatul justitiei, Posta centrala) sau rococo (actuala Casa a oamenilor de stiinta sau Palatul Cantacuzino din Bucuresti). Acesta a fost motivul pentru care Bucurestiul a fost supranumit Micul Paris. Alti mari arhitecti ca Peter Antonescu (1873-1960), Horia Creanga (1893-1963) si Duiliu Marcu (1885-1966) si-au aratat refuzul pentru ornamentatii si optiunea pentru formele simple si functionale. In primele de decade ale secolului 20, orasele românesti aveau in aspecte contrastante, afisand diferente acute intre somptuoasele cladiri din centru si suburbiile aproape rurale, in timp ce satele raman, vorbind din punct de vedere arhitectural, aproape medievale. Totusi, primele semne de planificare urbana apar in cateva centre (primele doua sau trei blocuri cu apartamente sau case familiale pe doua niveluri). Industrializarea si cresterea urbana rapida, au fortat in ultimele doua decade ale epocii comuniste introducerea de blocuri care au avut ca rezultat aparitia de imense cartiere de locuit, niveland peisajul orasului românesc. Din nefericire, nationalismul, caracteristica a ultimei perioade ceausiste a comunismului român, nu se reflecta in arhitectura româneasca; simultaan cu demolarea centrelor urbane traditionale si transformarea asezarilor rurale in conglomerate de blocuri, Ceausescu a impus ridicarea de cladiri publice monumentale de o solemnitate neo-clasica plictisitoare. Marturie a acestui amestec al politicului in viata orasului este imensul palat construit din ordinul lui Ceausescu in Bucuresti, care in prezent gazduieste Parlamentul. Ca si in alte multe domenii, comunitatea româneasca post revolutionara va trebui sa se uneasca pentru a regasi in arhitectura naturaletea si functionalitatea anterioara.