1133

În capitală vor fi date în exploatare 85 de terenuri de fitnes

În proces de amenajare în capitală sunt 85 de terenuri de fitness. Acestea urmează să fie date în exploatare până la sfârșitul lunii octombrie. Despre aceasta a anunțat Șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov, la ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.

Responsabilul a menționat că amenajarea terenurilor de joacă și fitness în municipiul Chișinău a început în anul 2017. De atunci, au fost amenajate 121 de terenuri de fitness, dintre care șapte în suburbii. Anul acesta pentru astfel de terenuri au fost alocați 5,2 milioane de lei.

Totodată, din 2017 și până în prezent, au fost amenajate 247 de terenuri de joacă pentru copii. Acestea au suprafața de 10 metri pe 12 metri, fiind pavate cu pietriș de râu. Pentru amenajarea terenurilor de joacă anul curent a fost alocată suma de peste nouă milioane de lei.

Ion Burdiumov a făcut apel la locatari să poarte responsabilitate, de comun cu autoritățile, de păstrarea terenurilor. Și aceasta pentru că, de exemplu în sectorul Botanica, un teren a fost incendiat. Oamenii legii au identificat făptașii, iar acum terenul urmează să fie restabilit din contul acestora.

ipn.md

0