1150

Guvernul alocă peste 6 milioane de lei persoanelor care trăiesc într-o clădire avariată de la Otaci

Ministerul Finanțelor va aloca, din fondul de rezervă al Guvernului, bugetului local al orașului Otaci, raionul Ocnița, mijloace financiare în sumă de 6 889 167 lei pentru despăgubirea valorii locuințelor sinistraților din blocul locativ afectat din str. Prieteniei, nr. 153 A, orașul Otaci.

Costurile aferente compensării cheltuielilor suportate la achitarea taxei de stat în sumă de 34 448 lei și a taxei notariale pentru autentificarea contractelor de vînzare cumpărare a locuințelor în sumă de 6 891 lei vor fi alocate din contul bugetului local al orașului Otaci, în baza contractelor de procurare a locuinței, înregistrate în modul stabilit.

Aici găsiți lista familiilor care vor beneficia de ajutor financiar pentru a se muta într-o altă casă, deoarece blocul în care locuiesc acum prezintă un pericol.

De asemenea, Agenţia Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne va elibera Consiliului raional Ocniţa din rezervele materiale de stat, cu titlu de deblocare, produse alimentare în sumă de 133972,1 lei, pentru asigurarea familiilor sinistrate în urma prăbuşirii blocului de locuit din oraşul Otaci.

ghdr

Reamintim că, în seara zilei de 19 iunie, 46 de oameni, inclusiv 11 copii au fost evacuaţi de salvatori, preîntâmpinând o tragedie. În urma surpării blocului de locuit nu au fost raportate victime. Patruzeci şi cinci de oameni au mers la rude, iar o persoană a fost cazată de autorităţi în incinta Liceului „Mihai Eminescu” din oraşul Otaci. În urma expertizelor, s-a dovedit că încă un bloc locativ din localitate este avariat și pune în pericol viața oamenilor.

diez.md

0