928

Un lot de echipamente în valoare de un milion de lei au fost donate Procuraturii Generale

Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a donat, marţi, 20 august, Procuraturii Generale a Republicii Moldova un set de programe soft specializate pentru investigații şi echipament IT, de ultimă generaţie, estimat la aproximativ un milion de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, la evenimentul de predare a echipamentului au fost prezenţi Procurorul General interimar, Dumitru Robu, şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

„Programele soft şi echipamentul donat vor spori considerabil capacităţile investigative şi analitice ale procurorilor moldoveni la prevenirea, detectarea şi instrumentarea unor dosare de rezonanţă, cum ar fi fraudele financiar-bancare, atacuri cibernetice, trafic de persoane, trafic de droguri, dar şi alte categorii de infracţiuni transfrontaliere”, a spus Robu.

La rândul său, ambasadorul american a reiterat angajamentul Guvernului SUA pentru susţinerea continuă a eforturilor Republicii Moldova de a combate crima organizată şi şi-a exprimat satisfacţia privind cooperarea dintre Ambasadă şi Procuratura Republicii Moldova.

moldpres.md

0