1205

De ce mor deținuții în penitenciarele din Moldova

Peste 300 de oameni au murit în închisorile din Republica Moldova în ultimii zece ani. Cei mai mulți deținuți mor în celule din cauza bolilor - cele mai frecvente fiind maladiile cardiovasculare, cancerul, leziunile traumatice și intoxicațiile, iar alții... se sinucid.

Numai în primele șase luni ale anului 2019 au decedat 20 de condamnați, cu 45% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului 2018. Șase persoane au murit după gratii din cauza leziunilor traumatice și a intoxicațiilor și tot atâția deținuți s-au sinucis. În topul cauzelor de deces urmează bolile sistemului cardiovascular și cancerul care au luat viața la zece oameni, iar doi au murit de tuberculoză, potrivit Raportului de bilanț al activității sistemului penitenciar în anul 2019.

De menționat că statul cheltuie peste două milioane de lei pentru asigurarea asistenței medicale persoanelor deținute în penitenciare. Potrivit documentelor, pe parcursul anului 2019, Direcţia medicală a Autorității Naționale a Penitenciarelor (ANP) a încheiat 26 de contracte cu agenţii economici în valoare totală de aproape șase milioane de lei, în baza cărora în primul semestru al anului au fost primite medicamente de aproape două milioane de lei și distribuite în instituțiile penitenciare.

Chiar și așa, Republica Moldova a înregistrat cea mai mare rată a mortalității în penitenciare din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. În țara noastră mor în mediu mai mulți oameni decât în Federația Rusă sau Bulgaria.

Sistemul penitenciar se confruntă cu insuficiența personalului medical în toate instituțiile, inclusiv spitalul penitenciar; baza tehnico-materială depășită; insuficiența resurselor financiare pentru procurarea medicamentelor și reparația sediilor medicale, scrie în Raport.

Consiliul pentru prevenirea torturii susține că situația din penitenciarele din Republica Moldova se înrăutățește: Numărul petițiilor și a sesizărilor a crescut, izolatoarele de detenție sunt în criză de angajați, iar audierea persoanelor reținute are loc în lipsa avocaților. Membrul Consiliului pentru prevenirea torturii, Dumitru Rusu susține că deținuții din izolatoarele de detenție nu au acces la sistem de canalizare, igienă corespunzătoare și mâncare, iar izolatoarele nu au suficienți carburanți. Constatările se conțin în Raportul pentru anul 2018 situația privind prevenirea torturii în Republica Moldova

Ca un factor optimist, ANP anunță că numărul populației din penitenciare înregistrează o tendința naturală de scădere. Astfel, la 1 iulie 2019, erau aproape șapte mii de persoane, cu 332 de oameni mai puțini (4,54%) față de anul trecut.

În august 2017, în Penitenciarul nr. 16 a decedat și Andrei Braguța, un tânăr care a fost reținut de agenții de patrulare, deoarece conducea mașina în stare de ebrietate. Braguța a fost ținut în Izolatorul din Chișinău, unde a fost bătut. Cazul tânărului a trezit indignarea și nemulțumirea societății față de modul în care sunt tratați deținuții în Republica Moldova.

agora.md

0