980

ANSA reamintește despre pericolul ambroziei. Cu ce recomandări vin specialiștii

Polenul ambroziei se răspândește în lunile iulie-august şi e purtat prin aer până târziu, în noiembrie, creându-le un mare disconfort persoanelor sensibile la polen. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.

ANSA de mai multe ori a atenționat despre pericolul cauzat de buruiana invazivă Ambrosia artemisiifolia, însă în majoritatea localităților din țară nu se întreprind măsuri fitosanitare de combatere.

Ambrozia este o plantă care creşte pe marginea drumului, terenurile lăsate pârloagă, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de florea-soarelui şi este extrem de periculoasă pentru oameni. În perioada, august-septembrie, polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, care este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic.

La depistarea buruienii este necesară suprimarea/eradicarea nemijlocită a plantei, prin:

#smulgerea din rădăcină sau tăierea repetată, cel puţin de trei ori, înainte de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;

#eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat – praşila manuală, tăiat – cosit manual sau mecanic;

Ambrosia poate fi controlată cu succes folosind şi erbicide.

#Pentru terenurile necultivate, margini de drumuri, terasamente de cale ferată, o soluţie ar fi erbicidele totale, pe bază de glifosat sau cosirea, de preferat înaintea înfloririi, evitându-se astfel apariţia polenului răspunzător de alergii;
#Substanţele la care este sensibilă această buruiană sunt preparatele pe bază de imazamox sau florocloridon, conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor, permise pentru utilizare în Republica Moldova.

În prezent, se estimează că aproximativ 20% din populația mondială și 25 % din populația europeană suferă de alergii, cei mai afectați fiind copiii, adolescenții și tinerii.

În Moldova nu există statistici câți oameni sunt alergici la ambrozie, iar mulți dintre aceștia sunt tratați de alte alergii. Mulți ajung să afle că sunt ambroziaci după multe căutări pe internet și din păcate deja când aceasta se transformă într-o maladie cronică.

diez.md

0