1193

Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să ajungi director al CNA

Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități anunță concurs pentru selectarea candidatului la funcția de director al Centrului Național Anticorupție, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

În ședința de miercuri, 26 iunie, Comisia a adoptat Regulamentul cu privire la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Centrului Național Anticorupție.

Potrivit Regulamentului, candidatul trebuie să întrunească următoarele cerințe:

– deţine cetăţenia Republicii Moldova şi este domiciliat pe teritoriul ei;

– în privinţa lui nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;

– are studii superioare juridice;

– are o vechime în muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani;

– se bucură de o reputaţie ireproşabilă;

– nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic;

– nu are antecedente penale;

– cunoaşte limba de stat;

– este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor;

– nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică.

Dosarul va conține următoare documente:

– scrisoarea de motivare;

– formularul de participare/CV (anexă la prezentul Regulament);

– copia buletinului de identitate;

– copiile diplomelor de studii;

– certificatul medical/de sănătate F 086E;

– cazierul judiciar;

– declarația pe propria răspundere că nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nu este şi nu a fost angajat în cadrul organelor permanente ale vreunui partid politic;

– declarația pe propria răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

– 3 scrisori de recomandare;

– conceptul de management și dezvoltare instituțională a Centrului Național Anticorupție

Candidații vor depune dosarele, în perioada 28 iunie – 12 iulie 2019, personal, prin poștă sau prin e-mail la secretariatul Comisiei juridice, numiri și imunități.

Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Cristina Rotari, consultantul superior în Comisia juridică, numiri și imunități – relații la tel. (022) 82-05-24, 060003249; adresa electronică – cristina.rotari@parlament.md.

diez.md

0