1120

Cum în R. Moldova unii încearcă să beneficieze de indicatoare turistice

De câțiva ani, pe drumurile din R. Moldova pot fi observate indicatoare de culoare brună, care ne arată direcția spre obiective de interes turistic. În ce condiții se amplasează acestea și ce obiective pot beneficia de ele? Aflați în articolul AGORA despre cum trebuie să arate indicatoarele de informare turistică, dar și despre cazuri în care instalarea acestora a generat semne de întrebare.

Obiectivele care pot beneficia de indicatoare turistice

Actuala redacție a Regulamentului Circulației Rutiere (RCR) conține 16 tipuri de indicatoare turistice. Inițial, în 2013, în RCR au apărut șase indicatoare de acest fel, iar în 2014 lista a fost completată cu alte zece indicatoare.

Astfel, 16 tipuri de obiective turistice pot beneficia de indicatoare destinate lor: cetatea, mănăstirea, monumentul, rezervația naturală, pensiunea agroturistică, biserica, muzeul, peștera, stațiunea balneoclimaterică, atelierul meșteșugăresc, vinăria, crama vitivinicolă, hipodromul, grădina zoologică și parcarea pentru rulote.

Iată câteva dintre indicatoarele de informare turistică pe care le-am surprins pe mai multe trasee naționale.


Indicatoare instalate în cadrul unui proiect USAID

În 2018, mai multe indicatoare turistice au fost instalate ca urmare a proiectului de Competitivitate al USAID Moldova. Pe câteva dintre acestea le-am observat pe traseele naționale. De exemplu, acest indicator arată drumul spre o vinărie din preajma aeroportului internațional Chișinău.


„A fost un proiect al USAID, pentru vinăriile care au facilitatea de a primi turiști. Noi doar am furnizat datele legate de direcția indicatorului, coordonatele și pozele de la fața locului”, ne-a spus managerul vinăriei ATU, Vlada Balica.

Primele 35 de indicatoare din cadrul proiectului au fost instalate în regiunea centrală a republicii, printre care în raioanele Criuleni și Ialoveni. Este și cazul vinăriei Mihai Sava de la Costești, Ialoveni. Indicatorul poate fi observat pe traseul Chișinău-Hîncești.

Indicatoare cu semne de întrebare

Dar, nu toate indicatoare instalate coincid cu cele 16 tipuri de indicatoare turistice prevăzute de Regulamentul Circulației Rutiere.

În următoarele două indicatoare, de exemplu, poziția clădirilor din reprezentarea grafică este inversă cu cea indicată în tipajul de indicator turistic pentru mănăstiri.


Un statut „aparte” îl au indicatoarele care arată direcția spre fabrica Orhei-Vit din orașul Orhei, care nu se regăsesc în lista indicatoarelor rutiere din RCR.


Potrivit șefului departamentului de marketing al Orhei-Vit, instalarea indicatoarelor a fost coordonată cu Primăria Orhei, Poliția, Ministerul Economiei și Administrația de Stat a Drumurilor. Indicatoarele nu sunt turistice, ne-a spus Vitalie Krupenenkov, adăugând că acestea au rolul de a ajuta șoferii de camioane care transportă mere și semifabricate la fabrică.

Șefului Administrației de Stat a Drumurilor Orhei, Veniamin Macari, a confirmat că indicatoarele care arată direcția spre fabrica Orhei-Vit nu sunt turistice, deși au aceeași culoare, și au fost instalate la solicitarea Ministerului Economiei.

În același timp, poliția locală afirmă că instalarea indicatorului nu ține de competența sa și că nu vede o ilegalitate în prezența acestui indicator, care are scop de informare, asta chiar dacă indicatorul lipsește din lista de indicatoare rutiere existente în RCR.

Un alt caz în care un indicator cu semnalmente turistice nu corespunde cu niciun indicator turistic din RCR se află la intrarea în localitatea Sângera din municipiul Chișinău. Acesta indică spre un local din preajmă și conține o reprezentare grafică pe care nu o regăsim în lista celor 16 tipuri de indicatoare turistice din RCR. Solicitat de AGORA, patronul restaurantului a refuzat să discute la acest subiect. Poliția, pe de altă parte, s-a autosesizat în privința instalării acestui indicator.


Ai o afacere cu potențial turistic? Cum îți poți amplasa un indicator

Proprietarii și administratorii de obiective turistice sau afaceri care prezintă interes pentru turiști își pot instala, pe propria cheltuială, un indicator turistic către locația lor, în urma unei coordonări cu autoritățile competente. Primul pas este adresarea la Primărie.

„Se face printr-o coordonare între autoritățile locale, administratorul obiectivului, Inspectoratul Național de Patrulare și acele autorități responsabile de infrastructura drumurilor. Administratorul este interesat ca de la traseu lumea să cunoască unde e vinăria sau pensiunea lui. El suportă cheltuielile, dar coordonează cu autoritățile locale și cu administrația drumurilor”, ne-a spus Stanislav Rusu, directorul Agenției Turismului din R. Moldova.

Potrivit acestuia, restaurantele, hotelurile și pensiunile se încadrează în lista de obiective turistice. „Dacă are statut de restaurant, el deja prezintă interes. În sălile de ceremonii, de exemplu, oricum se mănâncă. Odată ce este restaurant, are dreptul să aibă indicator”, a spus pentru AGORA directorul Agenției Turismului.

„Impozitul de la activitatea economică vine în bugetul local. De acest lucru sunt interesați toți - și localnicii, și proprietarii, și administrația locală. Inițiativa indicatoarelor de semnalizare turistică trebuie să fie susținută, de aici beneficizază toți. Important e ca turiștii să plătească bani și să primească servicii de calitate, iar asta ajută la dezvoltarea localității”, a adăugat Stanislav Rusu, menționând că la elaborarea indicatoarelor turistice s-a ținut cont de standardele internaționale în domeniu.

Potrivit Agenției Turismului, amplasarea indicatoarelor de semnalizare turistică pe principalele artere rutiere va contribui la promovarea obiectivelor turistice ale R. Moldova, va facilita accesul vizitatorilor la ele, va dinamiza turismul și va contribui la dezvoltarea turismului intern și receptor.

agora.md

0