769

Numărul de telefoane mobile a depășit numărul populației de pe glob

Telefoanele mobile sunt populare, iar asta o arată vânzările pe care le fac producătorii de telefoane. În prezent există pe Pământ mai multe asemenea dispozitive decât sunt oameni.

Potrivit datelor agregate de la International Telecommunication Union (ITU), Bănca Mondială și de la Națiunile Unite, numărul de telefoane mobile a depășit numărul populației de pe glob. Da, acum avem pe Pământ mai multe telefoane mobile decât sunt oameni, scrie playtech.ro.

telefoane-1

Sigur, nu fiecare persoană de pe glob deține propriul telefon. Există estimări care arată că 1,1 miliarde de oameni nu au acces la electricitate, ceea ce face ca deținerea unui telefon să nu fie o prioritate. De asemenea, este de așteptat ca milioanele de bebeluși din lume să nu aibă un telefon al lor, să sperăm. Cel mai probabil, mai multe persoane au mai multe telefoane (poate unul dat de angajator, altul este cel personal).

Totuși, asta nu înseamnă că smartphone-urile nu sunt populare. Potrivit ITU, pe tot globul, la finalul anului 2018, ar fi existat 5,28 miliarde de abonamente de voce și internet. 45% din persoanele din acest grup, adică vreo 2,38 miliarde de persoane, își verifică profilul de Facebook în fiecare lună.

telefoane2

Rata de adopție a telefoanelor a scăzut drastic în ultimii ani, dar acestă rată este în continuare mai mare decât rata de creștere a populației, așa că raportul telefoane/oameni va fi și în viitor în favoarea dispozitivelor mobile.

diez.md

0