908

Unii bugetari vor ieși la muncă pe 30 aprilie, când e zi liberă

Agenția Servicii Publice (ASP) va activa și în data de 30 aprilie curent, zi care a fost decretată drept liberă de Guvern. Decizia a fost luată pentru a putea asigura „un proces continuu de eliberare a actelor de identitate în luna aprilie”, se arată într-un comunicat emis presei.

Astfel, serviciile de eliberare a actelor de identitate și serviciile de stare civilă vor fi disponibile în toate centrele multifuncționale și subdiviziunile teritoriale ale ASP. În intervalul orelor 8.00-16.00 se vor presta serviciile conform competenței, cu excepția celor în termen de 24 de ore și la data adresării.

În același timp, își va desfășura activitatea și Secția calificare a conducătorilor auto din municipiul Chișinău. Astfel, viitorii șoferi își pot testa în această zi cunoștințele teoretice sau pe cele practice.

Bugetarii au ieșit la muncă în sâmbăta de 13 aprilie, ca să se odihnească pe 30 aprilie. Și asta pentru că aceasta pică imediat după zilele libere de Paște, dar și înainte de Ziua Muncii, marcată pe 1 mai, la fel, zi liberă.

agora.md

0