1595

Pe 20 aprilie, anunțăm COD GALBEN de bunătate la nivel național. Donația ta poate umple farfuria unui flămând!

Mâine, 20 aprilie, Misiunea Socială ,,Diaconia” va desfășura în peste 100 de magazine din întreaga țară, colecta de produse alimentare pentru susținerea oamenilor nevoiași.

Acțiunea este organizată în cadrul Campaniei de Paști ,,Masa Bucuriei” și are drept scop sensibilizarea şi mobilizarea societăţii pentru susţinerea bătrânilor rămaşi singuri şi marcați de sărăcie. 

Toate donațiile acumulate în această zi, vor fi transformate în prânzuri calde și pachete alimentare distribuite pe parcursul întregului an.  

Doar în 2018, într-o singură zi, au fost colectate 41 tone de alimente. 

Igor Belei, Directorul Misiunii Sociale „Diaconia”: ,, Şi în acest an, vă invităm să deveniţi parte din marea familie a bunătății care deja de 10 ani creează istoria solidarității în Republica Moldova. Suntem siguri că de această dată, vom reuşi să înmulţim numărul celor care sunt solidari acestei cauze, iar mugurii bunătăţii vor rodi fapte de milostenie printr-un gest concret pe care vă îndemnăm să îl faceţi în sâmbăta Floriilor. Venim cu îndemnul să participaţi la campania de Paşti ,,Masa Bucuriei”, în speranţa că astfel vom reuşi să aducem bucuria pascală pe masa celor nevoiaşi.” 

Fiecare pot fi parte din această campanie: 

  • Donează produse alimentare în unul dintre magazinele implicate în campanie. 

  • Colecta va avea loc în 100 de magazine din 20 de localități din întreaga țară: Chișinău, Bălţi, Soroca , Sîngerei, Edineţ, Căușeni, Ungheni , Cahul, Ștefan Vodă, Hâncești, Călăraşi, Dondușeni , Cantemir, Ialoveni, Ratuş, Floreşti, Rezina, Şoldăneşti, Străşeni, Măgdăceşti, Cricova 
  • Donează fonduri prin intermediul e-donații: http://bit.ly/2DkTcoi. Costul unui prânz la cantina mobilă este de 15 lei, iar cu 400 de lei asiguri hrana unui bătrân pentru o lună. 

  •  Prin intermediul terminalelor de plată în toate rețelele din oraș: MMPS și QIWI, Netto Pro, Run Pay. 

Donația ta poate umple farfuria unui bătrân! 

În 2018, prin mobilizarea voluntarilor şi donatorilor au fost adunate 41 de tone de produse alimentare şi 150.000 de lei. Graţie acestor resurse au fost distribuite 3000 de pachete cu produse alimentare, iar zilnic, 300 de bătrâni au primit un prânz gratuit asigurat în cadrul celor 5 cantine ale organizațiilor implicate în campanie. Zilnic, doar la cantina mobilă „Aproape de Aproapele” din Chișinău vin după un prânz cald peste 180 de persoane. 

Campania este organizată cu  binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor și susținerea partenerilor: 

Doritorii de a participa în cadrul acestei campanii o pot face cumpărând produse și donându-le echipelor de voluntari care vor fi prezente în supermarketurile din capitală. Puteți dona produsele în următoarele locații: Green Hills, Velmart, Linella, IMC Market, Metro, Family Market, Nr1 Market, Fidesco, Fourchette. 

Parteneri media: Forum.md  

Persoană de contact: 

Olesea Cușnir – Responsabil de relații cu  presa 

Mob: 069 509 388

0