1696

Impresionant! Cât de mult au crescut nările noului BMW X7

Grila radiatorului sau cum i se mai spune ”nările”, noului SUV bavarez X7 se apropie după dimensiuni, probabil, către gaura neagră proaspăt fotografiată de savanți, capabilă să aspire stele și galaxii! De la lansarea modelului, grila a fost cea mai discutată și criticată.

Pentru a înțelege cât de tare au crescut ”nările” noului SUV în comparație cu modelele clasice BMW, producătorii publicației Throttle House, au postat recent o imagine în care apare un X7 iar alături de el grila radiatorului de pe legendarul Seria 3 E30. Diferența este șocantă!

Cu toate acestea, merită menționat faptul că, în timp ce grilele mari reprezintă un lucru nou pentru modelele constructorului german apărute în secolul XXI, aflați că defapt compania are o istorie îndelungată de construcție a vehiculelor cu părți frontale dominate de grile de dimensiuni mari.

Un exemplu sunt modelele BMW construite în anii 1930-1940, care se prezentau cu grile mari și accentuate. Unul dintre vehiculele bavareze cu nări enorme a fost modelul BMW 303, cu o grilă atât de masivă încât face grila lui X7 să pară relativ mică și oarecum obișnuită.

Bineînțeles, stilistica generală a vehiculelor din anii 1930 era radical diferită de ceea ce vedem astăzi, astfel încât grila modelului 303 nu era considerată niciodată ca ceva ieșit din comun.

Iar voi ce părere aveți despre grila modelului X7?

autoexpert.md

0