931

600 de lei de Paști vor primi persoanele cu pensii sub 2000 de lei

Ajutorul în sumă de 600 de lei pentru Paști îl vor primi persoanele care până la 1 aprilie au avut pensia sau alocația mai mică de 2000 de lei, dar nu după indexare. Despre aceasta a anunțat președinta Casei Naționale de Asigurări Sociale, Valentina Buliga, transmite IPN.

„Pentru că până la indexare numărul este mai mare. După indexare, la unii beneficiari pensia ar putea să fie de 2010 lei, 2015 lei. De aceea, decizia a fost luată pentru cei care aveau pensia sau alocația mai mică de 2000 de lei până la 1 aprilie 2019” a spus președinta CNAS în cadrul emisiunii Fabrika de la postul de televiziune Publika TV.

„De ce 2000 de lei? Pentru că este legat de un indicator – minimul de existență deja nu pentru pensionari, dar pentru persoanele cu dizabilități și cele care primesc altfel de prestații. Acest minim de existență este cu valoarea de 1930 de lei”, a explicat Valentina Buliga.

Potrivit ei, ajutor de Paști vor primi circa 610 mii de oameni. Dintre aceștia, peste 418 mii sunt pensionari pentru limită de vârstă, 110 mii sunt beneficiari de pensii de dizabilitate, aproape 12 mii sunt beneficiari de pensie de urmaș, 600 de beneficiari de pensie a militarilor în termen și circa 63 de mii de persoane care primesc alocații sociale.

Cheltuielile pentru plata acestui suport unic vor fi acoperite din bugetul de stat. Banii vor fi alocați de Casa Națională de Asigurări Sociale prin intermediul prestatorilor de servicii care asigură plata pensiilor și alocațiilor sociale.

Guvernul a aprobat proiectul prin asumare de răspundere, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare fără votul Parlamentului.

cuvintul.md

0