789

Separatiștii de la Tiraspol au mai inventat o sărbătoare

Din 2019, pe 2 septembrie, în Transnistria va fi marcată nu numai “Ziua Republicii”, dar şi o sărbătoare a „drapelului” pe care-l arborează administraţia separatistă de la Tiraspol.

Menţionăm că acest drapel – bicolor în roşu şi verde – este identic cu cel al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti din perioada ocupaţiei sovietice.

Un decret cu privire la “Ziua drapelului de stat al Republicii Moldoveneşti Nistrene”, a fost semnat de liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, la sfârşitul acestei săptămâni, transmite INFOTAG.

Scopul invocat este “de a forma dezvoltarea patriotică, spirituală şi morală a populaţiei şi de a educa tineretul, ţinând cont de evenimentele istorice ale formării republicii”.

Bicolorul roşu-verde a fost declarat în Transnistria ca aşa-zis „drapel de stat”, pe 2 septembrie 1990, odată cu proclamarea secesiunii faţă de autorităţile constituţionale de la Chişinău.

infomoldova.net

0