851

Primăria Chișinău solicită opinia cetăţenilor în privinţa creării unei noi rute de troleibuz

Primăria Chișinău solicită opinia cetăţenilor în privinţa creării unei noi rute de troleibuz din sectorul Ciocana spre centrul urbei. De asemenea, se solicită propuneri privind identificarea itinerarului potrivit, prin divizarea actualei linii de transport public nr. 24 în două părți.

Direcția generală transport public și căi de comunicație a monitorizat fluxul de călători din sectorul Ciocana timp de 2 săptămâni și a constat că există dificultăți privind asigurarea populației din zonă cu transport public, mai ales legătura cu centrul orașului, în orele de vârf, dimineața.

În prezent, pe ruta de troleibuz nr. 24 circulă 34 de unități, cu un interval de succedare de 3 minute și timpul rotației – 100 minute. Numărul total de curse în zile de lucru – 464.

Astfel, se propune menținerea rutei de troleibuz: nr. 24, „bd. Mircea cel Bătrân – str. Miorița” (cu itinerarul actual) și crearea unei noi linii, nr. 12, „bd. Mircea cel Bătrân – str. A. Mateevici (cu itinerarul prescurtat până la Universitatea de Stat din Moldova)”.

După divizare, pe cele două rute vor circula 38 de troleibuze spre sectorul Ciocana, la un interval de 3 minute în orele de vârf, cu un număr total de 624 curse în zilele de lucru, după cum urmează:

  • Ruta nr. 24 „bd. Mircea cel Bătrân – str. Miorița” va avea 14 troleibuze la linie, care vor circula la un interval de 7 – 8 minute, timpul de rotație – 100 minute, cu un număr de 196 curse în zilele de lucru.
  • Ruta nr. 12 „bd. Mircea cel Bătrân – str. Alexei Mateevici” va avea 24 troleibuze, la un interval de succedare de 3 minute, timpul de rotație – 71 min. și 428 curse în zilele de lucru.

Ruta nr. 12 va avea următorul itinerar:  

Tur: bd. Mircea cel Bătrân, str. Alecu Russo, str. Bogdan Voievod, bd. Renaşterii Naţionale, bd. Grigore Vieru, str. Constantin Tănase, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. Alexei Mateevici;

Retur: str. Alexei Mateevici, str. Alexandr Puşkin, str. Constantin Tănase, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, str. Alecu Russo, bd. Mircea cel Bătrân.

Locuitorii orașului îşi pot expune opinia referitor la necesitatea deschiderii noii linii de troleibuz și identificării itinerarului potrivit, la adresa de e-mail: drp@pmc.md sau pe pagina de Facebook a Primăriei Chișinău, până pe data de 11 ianuarie 2019.

zdg.md

0