910

Compensaţii pentru chiria locuinţei pentru tinerii specialişti din Chişinău

Tinerii specialiști din Chişinău vor beneficia, în premieră, de compensații pentru chiria locuinței. Indemnizația în valoare de 1000 de lei va fi oferită tuturor celor care activează de cel mult trei ani în școli, grădinițe, spitale, instituții culturale, dar și în cadrul Primăriei Capitalei.  

"Primii trei ani de activitate este perioada de statut ca tânăr specialist, ca şi perioadă de adaptare, de instruire. În sistemul nostru educațional avem la moment 140 de tineri specialiști angajaţi în instituțiile noastre de învățământ şi în sistemul nostru administrativ", a declarat Viorica Negrei, şeful adjunct al Direcţiei Educaţie din Chişinău.

Aproape 500 de tineri specialişti vor primi astfel de compensații, inclusiv peste 140 de profesori din Capitală. Banii vor fi oferiţi pentru ultimele patru luni din acest an.

Medicii, educatorii, dascălii, funcţionarii publici, dar şi alţi angajaţi din sistemul public din Chişinău vor ridica în total 4 000 de lei ca ajutor financiar pentru chiria locuinţei. Proiectul a costat bugetul municipal două milioane de lei. Autoritățile nu exclud posibilitatea ca această compensaţie să fie oferită şi anul viitor.

noi.md

0