875

Analist: PDM a înregistrat o creștere în sondaje de patru ori

Activitatea pe care a desfășurat-o Partidul Democrat prin decidenții din Guvern și Parlament, nu putea să nu aducă rezultate. PDM a înregistrat o creștere în sondaje pentru că în ultimul an s-a axat pe acțiuni, iar răspunsurile celor care au participat la sondaj au venit în baza unor lucruri pe care le-au văzut la modul concret. Aceste opinii au fost exprimate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Eu chiar mă așteptam la rezultate mai spectaculoase, dar oricum ele sunt spectaculoase – dacă am compara cu doi ani în urmă, este o creștere de patru ori”, a afirmat analistul Vlad Darie. În opinia lui, inițiativele și acțiunile PDM au găsit rezonanță în așteptările oamenilor.

Vlad Darie consideră că Partidul Socialiștilor a ajuns într-o capcană pentru că președintele Igor Dodon, care se asociază cu PSRM, nu-și poate realiza nimic din ceea ce a promis electoratului în campania electorală. Astfel, așteptările electoratului de stânga erau foarte mari, iar prestația lui Igor Dodon este cu mult sub nivelul așteptărilor.

„Eu mă așteptam la o scădere mai zgomotoasă a procentului în sondaje. În afară de aceasta, în eșalonul doi la socialiști nu vin figuri puternice, emblematice, care ar putea fi următoarele locomotive”, consideră Vlad Darie.

În opinia lui, PSRM își păstrează un nucleu dur în simpatia oamenilor, însă nu se poate aștepta o creștere în sondaje a socialiștilor.

Jurnalistul Constantin Olteanu susține că PDM a înregistrat această creștere pentru că în ultimul an Partidul Democrat s-a axat pe acțiuni și răspunsurile celor care au participat la sondaj au venit în baza unor lucruri pe care le-au văzut la modul concret.

Potrivit lui, Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr se află încă la etapa la care se vorbește despre programe, opțiuni, promisiuni, mesaje, lozinci, ceea ce nu adună puncte. În plus, între cele două partide, spune jurnalistul, mai există și un mic „război” nedeclarat care continuă. Popularitatea scăzută probabil se datorează și faptului că deocamdată activitatea acestor două partide se limitează la plecări peste hotare și la niște scrisori băgate în cabinete UE prin care se cer stopări de finanțări, care sunt în defavoarea cetățeanului. Potrivit jurnalistului, activitatea celor două formațiuni se limitează la flash-mob-uri în fața unor instituții.

„Lucrul acesta este, totuși, puțin pentru a genera creștere”, afirmă Constantin Olteanu.

today.md

0