707

UE va finanța cu 1 milion de euro proiecte mici de infrastructură în Găgăuzia

Uniunea Europeană va finanţa implementarea mai multor proiecte mici de infrastructură în valoare de 1 milion de euro în Găgăuzia, a anunţat prim-vicepreşedinte al Executivului regional de la Comrat, Vadim Ceban.

În cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană „Susţinerea autorităţilor locale din UTA Găgăuzia”, în regiune vor fi implementate proiecte de granturi mici de infrastructură. Costul total al acestor proiecte este de un milion de euro, a precizat el.

„În cadrul acestui program, 20 de proiecte de granturi mici de infrastructură ar trebui finanţate cu un cost maxim de 120 de mii de euro şi ar trebui să acopere cel puţin 20 de localităţi”, a mai spus Cheban, citat de Gagauzinfo.md.

Acesea sunt proiecte de dezvoltare a infrastructurii tehnice de bază, a infrastructurii sociale, a turismului şi a dezvoltării economice a aşezărilor umane din regiune.

Rezultatele concursului de proiecte, care vor primi finanţare, vor fi anunţate pe 8-9 noiembrie.

hotnews.md

0