738

Nepotismul, spălarea banilor, impunitatea – marea problemă a statelor corupte

Cel mai mare forum global anti-corupție și-a început lucrările la Copenhaga, Danemarca. Peste 1000 de activiști, avertizori de integritate, jurnaliști de investigație, dar și reprezentanți ai structurilor publice implicate în combaterea corupției, s-au întrunit pentru a discuta provocările globale legate de spălarea banilor, impunitatea celor care comit abuz în funcții, accesul la informații privind averile și interesele persoanelor cu funcții înalte în state.

Danemarca nu este în mod întâmplător gazda Forului Internațional Anticorupție. Indicele Percepției Corupției 2017 a plasat Danemarka pe locul doi în lume (după Noua Zeelandă), fiind cel de-al doilea stat cel mai liber de corupție de pe glob.

Cu toate acestea, prim-ministrul Guvernului danez, Lars Lokke Rasmussen, a declarat ieri, la deschiderea evenimentului, că vigilența publică și monitorizarea riscurilor de corupție nu trebuie limitate. ”Suntem o țară mica, dar avem o societate necoruptă și prosperă, în care cetățenii au un grad înalt de încredere în instituțiile publice. Înseamnă oare asta că suntem perfecți? Nu, lucrurile pot fi îmbunătățite”, susține premierul Rasmussen.

Cu câteva zile în urmă, Danemarca a fost, totuși, zguduită de un scandal financiar, una dintre băncile daneze fiind acuzată de implicare în operațiuni obscure de spălare  a banilor. Rasmussen s-a referit și la această problemă de la tribuna forului, declarând că spălarea banilor afectează încrederea afectează încrederea plătitorilor de taxe în guvernare, iar ”neîncrederea cetățenilor aduce instabilitate în stat”. Premierul danez a îndemnat guvernele din întreaga lume să ”protejeze câinii de pază ai societății, jurnaliștii de investigație care țin ochii pe corupți”, specificând că ”nimeni nu e mai presus de lege, nici mai prejos de ea”.

Participanții la for discută modele de succes în combaterea diferitor crime cauzate de corupție, dar și implicarea tehnologiilor în transparentizarea societății. Cele mai multe sesiuni se referă la modul în care Guvernele trebuie să facă publice informațiile privind banii publici, inclusiv date despre proprietarii afacerilor, despre contractorii instituțiilor de stat, despre interesele și averile demnitarilor. Jurnaliștii și activiștii fac schimburi de modele de a investiga schemele corupte internaționale.

La for participă și Viorel Morari, șef al Procuraturii Anti-Corupție. Printre cei 1200 de participanți la eveniment, se numără și 40 de demnitari de rang înalt din diferite state ale lumii.

zdg.md

0