Pretorul sectorului Centru, prins în timp ce merge cu maşina pe trotuar. Cum îşi justifică gestul
A mers cu mașina pe trotuar. Este isprava pretorului sectorului Centru din Capitală, Pavel Rusu, ce a fost surprins cum circulă neregulamentar. Potrivit lui, incidentul a avut loc joi, în jurul orei 18:00.
Pretorul recunoaște că a încălcat Regulamentul Circulației Rutiere și spune că se grăbea la o întâlnire cu locatarii unui bloc de pe strada Lev Tolstoi.
Din imaginile filmate de către un martor se vede cum pretorul merge liniștit pe trotuar. Pavel Rusu afirmă că nu a avut o altă soluție, deoarece întârzia, iar în fața sa s-a parcat un vehicul.
Pretorul spune că șoferul automobilului parcat nu a vrut să-i cedeze trecerea și i-a vorbit urât.
"Mi-au blocat accesul și nu mi-au permis, motivând faptul că ei instalează niște semne rutiere. Domnii au spus că pe ei nu-i interesează nimic și dacă mă grăbesc atât de tare, pot s-o iau și pe trotuar. Evident că eu mă grăbeam, eram în criză de timp", a declarat Pavel Rusu, pretorul sectorului Centru.
Pavel Rusu afirmă că este conștient că a încălcat regulile de circulație.
"Sunt de acord ca să achit amenda sau sancțiunea care va fi aplicată asupra mea", a spus Pavel Rusu, pretorul sectorului Centru.
Inspectoratului Național de Patrulare s-a autosesizat, iar în urma încălcării, pretorul Pavel Rusu riscă o amendă în valoare de până la cinci sute de lei.
publika.md