Primăria din Căușeni îndeamnă localnicii să-și instaleze singuri iluminatul stradal
Primăria Căușeni îi îndeamnă pe localnici să își monteze singuri sistemul de iluminat stradal, pentru că nu mai dispune de bani pentru lucrările de instalare, informează Studio-L.
Administrația locală are în stoc peste 3000 de metri de cablu electric, piese de schimb și corpuri de iluminat, însă nu mai poate plăti muncitorii care să extindă rețeaua de iluminat. Ca să nu stea pe loc, primarul din localitate a făcut apel la oamenii din oraș pentru continuarea lucrărilor.
Grigore Repeșciuc spune că localnicii trebuie să angajeze pe cont propriu specialiști care să le monteze lămpile stradale, în loc să aștepte alocarea de fonduri din bugetul de anul viitor. Până acum, șapte străzi din oraș au fost iluminate din contribuția locatarilor, potrivit edilului.
stirilocale.md