749

Un simplu site „maliţios” poate să îţi blocheze iPhone-ul sau computerul Mac

O nouă vulnerabilitate descoperită în sistemele de operare iOS şi macOS a fost demonstrată să blocheze, restarteze sau să ducă la închiderea aplicaţiilor. Aceasta foloseşte doar cod de tip CSS, folosit în realizarea site-urilor web şi poate duce la situaţii neplăcute în cazul în care utilizatorii accesează astfel de link-uri maliţioase. Din fericire, vulnerabilitatea nu are şi alte efecte negative, însă pare să dezvăluie o problemă cu sistemul de accelerare 3D din browser-ul Safari şi „motorul” din spatele acestuia, WebKit.

Problema a fost descoperită de Sabri Haddouche, un dezvoltator software care a publicat codul pe contul său de Twitter, anunţându-i pe cei care ar putea da click despre riscurile la care se supun. Practic, codul său CSS foloseşte mai puţin de 20 de linii de cod, care aplică un efect de înceţoşare peste elementele din fundal, care foloseşte cipul grafic pentru calcule, scrie Go4it.

Afişarea efectului în sine nu este problematic, însă afişarea lui în mai multe instanţe suprapuse reuşeşte să depăşească capabilitatea dispozitivelor ducând la una din trei posibilităţi: repornirea interfeţei springboard din iOS, repornirea telefonului sau închiderea aplicaţiei.

radiochisinau.md

0