2069

O premieră mai puţin dorită: oamenii au schimbat anotimpurile de pe Pământ

În urma analizării informaţiilor colectate de către sateliţi timp de 40 de ani, climatologii au concluzionat pentru prima oară că oamenii contribuie masiv la dezechilibrarea temperaturilor anotimpurilor.

De-a lungul anilor, cercetătorii au testat efectele activităţilor umane asupra schimbărilor anotimpurilor, modificările chimice din mediul marin, schimbările rapide din regiunea Arctică şi altele. Conform Science Alert, aceştia au descoperit existenţa unor modificări ale anotimpurilor la nivelul atmosferei din emisfera nordică şi sudică. 

Ben Santer, specialist atmosferic din cadrul Lawrence Livermore National Laboratory şi autor al studiului, susţine că în cadrul lucrării a fost analizat nivelul valurilor ce ajung pe plaje. Anual, timp de 38 de ani specialiştii au înregistrat prin intermediul imaginilor din satelit cele mai crescute şi cele mai reduse temperaturi. În primii ani, „valurile” au avut dimensiuni reduse, însă până la sfârşitul analizării datelor valurile au început să distrugă plajele şi să fie tot mai înalte. 

Datele obţinute de la cinci dintre cei şase sateliţi au furnizat informaţii privind o creştere a încălzirii globale deasupra limitei naturale. „Există multe dovezi ale faptului că anotimpurile se schimbă şi acest lucru îl vedem zilnic chiar şi pe fereastră”, a declarat Frederike Otto, profesor din cadrul Universităţii Oxford. 

unimedia.info

0