805

77% dintre ruși sunt gata să voteze împotriva creşterii vârstei de pensionare

Trei din patru ruşi, respectiv 77%, sunt gata să voteze împotriva creşterii vârstei de pensionare, potrivit rezultatelor unui sondaj la nivel naţional publicat luni şi citat de agenţia germană de presă dpa, informează AGERPRES și MOLDPRES.

Doar unul din 10 a declarat că va vota în favoarea reformei sistemului de pensii, promovată de conducerea ţării ca o necesitate pentru menţinerea stabilităţii economice.

Mai mult de jumătate dintre respondenţi (53%) au spus că vor participa la un protest în stradă împotriva creşterii vârstei de pensionare, potrivit anchetei realizate de cel mai mare institut independent de sondare a opiniei publice în Rusia, Centrul Levada.

Autoritatea electorală a ţării a declarat săptămâna trecută că cel mai devreme un referendum privind reforma sistemului de pensii ar putea avea loc anul viitor.

"Pregătirea pentru referendum este o procedură destul de lungă şi, chiar dacă s-ar presupune ipotetic că toate formalităţile procedurale sunt întrunite, va fi posibilă desfăşurarea unui referendum doar anul viitor", a declarat Comisia Electorală Centrală într-un comunicat.

Preşedintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, a declarat săptămâna trecută că vârsta de pensionare ar trebui crescută cu cinci ani până la 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.

Rusia se confruntă cu "probleme demografice serioase" făcând şi mai grea povara asupra sistemului de pensii, a spus Putin într-o alocuţiune televizată la nivel naţional.

43% dintre bărbaţii ruşi nu se aşteaptă să ajungă la vârsta de 65 de ani, în condiţiile în care speranţa medie de viaţă în Rusia este de 66 de ani pentru bărbaţi şi 77 pentru femei, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială în urmă cu doi ani.

radiochisinau.md

0