856

O rută de microbuz din capitală își sistează definitiv activitatea

Ruta de microbuz nr. 126 din Chișinău, cu cinci unități de transport, își sistează definitiv activitatea. Un demers în acest sens a fost depus la Direcția generală transport public și căi de comunicație de către operatorul care gestionează ruta, informează Provincial cu referire la IPN.

Șeful interimar al Direcției, Vitalie Butucel, a declarat luni, 13 august, la ședința operativă de la Primărie, că în perioada anilor 2015-2018 de pe rutele de microbuz s-au retras 800 de unități de transport. Unele rute s-au închis, iar altele au rămas cu un număr critic de microbuze. Riscă să-și sisteze activitatea în orice moment rutele: 101, 114, 126, 154, 172, 178, 188 și 189.

În prezent pe cele 51 de rute circulă 1003 de unități de transport. Numărul de microbuze este în continuă scădere. Pe ruta 175 circulă doar patru unități de transport. La fel și pe ruta de microbuz 114. Iar pe ruta 189 sunt cinci unități de transport.

Vitalie Butucel a amintit că prețul de trei lei pentru o călătorie cu microbuzul a fost stabilit în 2006. Între timp, au avut loc scumpiri la combustibil, lubrifianți, piese de schimb și materiale de exploatare. Din cauza tarifului necorespunzător, în ultimii ani scade rentabilitatea economică a rutelor de microbuz. Operatorii nu mai investesc în întreținere și reînnoirea parcului de microbuze.

În aceste condiții, spune Vitalie Butucel, este necesar de mărit numărul de autobuze și troleibuze care circulă pe rutele municipale. Parcul Urban de Autobuze ar avea nevoie de 200 de unități de transport noi, întrucât cele mai multe din dotare sunt cu termenul de exploatare depășit. De asemenea, se cere revederea tarifelor la călătorie.

provincial.md

0