786

În ce sector al Chişinăului au avut loc cele mai multe accidente rutiere

Marţi este o zi proastă pentru şoferi. Potrivit datelor Poliţiei Capitalei, cele mai multe accidente au loc anume în această zi, între orele 14 şi 16. Datele au fost prezentate de Silviu Mușuc, şeful adjunct al Direcţiei de Poliţie Chişinău, la şedinţa operativă de la Primărie.

În total, în primele şapte luni ale acestui an s-au înregistrat 675 de accidente, cu 59 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. 30 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar peste opt sute au fost răniţi.

În 288 de accidente au fost implicaţi pietoni.

Cele mai multe tragedii pe şosele s-au produs în sectorul Râşcani: 152. În sectorul Centru au fost 145, iar în Botanica - 142.

Potrivit poliţiştilor, cele mai multe accidente, 118, s-au produs din cauza vitezei.

O altă cauză este nerespectarea distanței, iar 17 accidente au fost provocate de şoferi în stare de ebrietate.

publika.md

0