732

Dosarul „Tomograf 2”: Oamenii legii au ridicat 1,5 milioane de lei

Aproximativ 1,5 milioane de lei au fost ridicaţi, ieri, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie în urma percheziţiilor desfăşurate în dosarul „Tomograf 2”. Banii au fost găsiţi atât în birourile de serviciu ale unor medici de la Secţia radiologie şi imagistică din cadrul Institutului Mamei şi Copilului, cât şi în safeul metalic depus într-o bancă comercială din capitală pe numele şefului Secţiei respective.

Astfel, în caseta bancară au fost găsiţi 761.600 de lei, 24.300 de euro, 1.000 de dolari, dar şi articole din aur. Până la stabilirea provenienţei acestora, procurorii vor cere judecătorului de instrucţie aplicarea sechestrului.

Totodată, au fost aplicate mai multe sechestre pe dosarul „Tomograf 1”, în care sunt vizaţi medici de la Centrul republican de diagnostică medicală (CRDM). Au fost sechestrate circa 7 milioane de lei, un bun imobil şi două automobile.

În ambele cauze, medicii de la CRDM şi de la Institutul Mamei şi Copilului sunt cercetaţi penal pentru corupere pasivă şi abuz în serviciu. Ei riscă până la zece ani de închisoare, privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de până la zece ani şi o amendă în mărime de 400 de mii de lei.

agora.md

0