795

Pavel Filip cere demisia șefilor de la vama Leușeni

Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat, în debutul şedinţei de astăzi a Guvernului, demisia şefilor de la postul vamal Leuşeni. Decizia vinde după ce acum o săptămână şeful Executivului a efectuat o vizită inopinată la punctul de trecere a frontierei „Leuşeni-Albiţa”, unde a depistat mai multe nereguli.

„Săptămâna trecută am efectuat o vizită la punctul de trecere a frontierei și punctul vamal de la Leușeni. Este a doua vizită după cea din martie. Atunci am făcut niște concluzii împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal. Am făcut chiar și un plan de acțiuni, care urma să fie pus în aplicare. Este adevărat că s-a făcut câte ceva. Cu regret am constatat că nu merg toate lucrurile așa cum am convenit atunci în martie”, a menționat Pavel Filip.

Prim-ministrul susține că și de această dată a constatat multe abateri. „După verificări s-a constat că și șeful vămii și șeful poliției de frontieră s-au uitat la mine în ochi și m-au mințit, pentru că le-am solicitat data trecută să verifice controlul autocarelor, mașinilor, fără a scoate oamenii din autobuz jos, fără a le scoate bagajele dacă nu cad sub criteriile de risc. Mi-au spus că exact așa și fac. Am rugat Corpul de Control și a verificat ce se întâmplă. S-au ridicat înregistrările video și am văzut. Doar în ziua aceia, de dimineață, șase autocare cu turiști, toți dați jos, toate bagajele jos, trecute prin scanner”, a specificat premierul.

În același timp, potrivit premierului, șoferii care plătesc o anumită taxă sunt scutiți de verificări. „Autocarele care au remorcă și merg în Italia, Grecia, trec și nu le verifică nimeni pentru că taxa este de la 30 până la 100 de euro. Șoferii știu, au mers, au plătit, și nu sunt nici scanate, nici verificate bagajele care se duc fără persoane. Dar autocarele cu turiști, ca să-și arată că lucrează foarte mult, dacă plătesc 15 euro le dă voie să treacă, fără 15 euro își bat joc. Mesajul este foarte simplu: demisia șefului de frontieră de la acest post vamal Leușeni, dar și demisia șefului Serviciului Vamal de la postul Leușeni”, a conchis Pavel Filip.

infomoldova.net

0