733

Cum vor fi pedepsiți cursanții școlilor auto care vor provoca accidente rutiere

Dacă o mașină a școlii auto va nimeri într-un accident, responsabil pentru pagubele produse va fi și studentul, nu doar instructorul. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege cu privire la calificarea conducătorilor auto - un act normativ care urmează să unifice toate reglementările în domeniu. 

Pe parcursul activităţii de pregătire practică sau de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, instructorul sau examinatorul, împreună cu persoana pe care o supraveghează, răspund pentru încălcarea de către aceasta a regulilor de circulaţie sau, după caz, pentru pagubele produse terţilor ca urmare a producerii unui accident de circulaţie.

De asemenea, documentul prevede înregistrarea video a examenului teoretic, iar proba practică va fi monitorizată atît video, cît și audio. Pentru examenul practic, sistemele tehnice de monitorizare se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice şi pe perimetrul poligoanelor. Potrivit autorităților, măsura va reduce la minim acțiuniule de corupție.

Totuși, șoferii care vor aplica pentru permis la categoriile AM, A1, A2 sau A nu vor fi supravegheați video și audio. Proiectul va intra în vigoare odată ce va fi votat de Guvern și Parlament.

timpul.md

0