Alte 17 ambulanțe noi au fost repartizate în localitățile din țară
Alte 17 ambulanțe noi, din totalul celor 69 procurate de la începutul acestui an, au ajuns astăzi în substațiile și punctele de asistență medicală urgentă prespitalicească, informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ambulanțele au ajuns în satele Speia (Anenii Noi), Onișcani (Călărași), Căinari (Căușeni), Dubăsarii Vechi (Dubăsari), Bujor (Hâncești), Olănești, Talmaza (Ștefan Vodă), Zubrești (Strășeni), Cornești, Sculeni (Ungheni), Corjeuți, Larga (Briceni), Cuhurești, Târgul Vertiujeni (Florești), Zăicani (Râșcani), Alexăndreni și Coșcodeni (Sângerei).
Ministerul a dat asigurări că unităţile de transport sanitar corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu, iar echipamentul medical din dotare permite acordarea asistenţei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel.
Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, a declarat că modernizarea serviciului medical de urgență este o prioritate pentru sistemul de sănătate, iar asigurarea cu ambulanțe noi la nivel național va schimba calitatea serviciilor medicale de urgență.
Recent, Guvernul a semnat un Acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 12 milioane de euro, pentru procurarea altor 170 de ambulanțe.
hotnews.md