387

În acest an, recolta de porumb va fi mai mică. Care este motivul

În acest an vom avea o recoltă de porumb mai mică decât în 2017. Specialiștii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat estimează până la trei tone de porumb la hectar.

În schimb, datele Ministerului Agriculturii sunt mai optimiste şi prevăd o recoltă cu jumătate de tonă mai mare. Potrivit specialiștilor de la minister, fermierii vor strânge mai mult în comparație cu ultimii cinci ani.

Totuşi, seceta din această primăvară şi-a pus amprenta pe culturile de porumb.

"Ploile de acum au îmbunătăţit puţin situaţia pentru porumb. Însă, sunt raioane în sudul şi centrul ţării unde s-au format deja ştiuleţii şi au încetat să se mai formeze alţii noi. Dacă condiţiile se vor îmbunătăţi, posibil că vom rectifica prognozele", a spus specialistul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Tatiana Mironova.

Pe de altă parte, specialiştii de la Ministerul Agriculturii prognozează o recoltă de 3,5 tone la hectar, cu 200 de kilograme mai puţin ca anul trecut.

"Se datorează faptului că în perioada semănatului şi încolţirii perioada aprilie-mai umiditate practic în sol nu a fost. Şi seminţele au nimerit în condiţii de secetă. Dacă vom avea o recoltă globală la nivel sau puţin mai mică preţurile nu vor fi diferite decât cele de anul trecut", a spus un specialist de la Ministerul Agriculturii, Marin Grama.

Unii agricultorii s-au pregătit însă din timp pentru capriciile vremii. Ei au importat seminţe de peste hotare şi au investit mai mult în îngrijirea culturilor.

Unul dintre ei este şi Boris Răilean din satul Susleni, raionul Orhei. El spune că a suferit cheltuieli suplimentare pentru a avea o recoltă bună.

"Când am pornit semănatul a pornit şi seceta. Am semănat şi nu am mai plouat. De la 20 martie cum o căzut zăpada pe urmă două luni şi jumătate nu a mai plouat de loc. Dacă plouă în masivul acesta noi căpătăm undeva la 6-7 tone poate şi mai bine", a spus agricultorul Boris Răilean.

Porumbul va fi recoltat începând cu luna septembrie.

0