717

Încă 4 zile pentru a achita impozitul pe bunuri imobiliare cu reducere

Mai sunt patru zile pentru a achita impozitului pe bunurile imobiliare cu reducere de 15 la sută. Anterior, Serviciul Fiscal de Stat a anunțat că termenul limită de achitare a acestuia expiră în data de 2 iulie.

Potrivit Codului fiscal, sunt obligate să achite acest impozit persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, care sunt:

  • proprietari ai bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;
  • arendaşi ai unui bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel;
  • deţinători ai drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune şi/sau de folosinţă) asupra bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova;
  • arendaşi sau locatari ai bunurilor imobiliare ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
  • locatari ai bunurilor imobiliare – în cazul contractului de leasing financiar;
  • arendaşi sau locatari ai bunurilor imobiliare proprietate privată a nerezidenţilor Republicii Moldova, dacă contractul de arendă/locaţiune nu prevede altfel.

Dacă contribuabilii nu vor face achitările până în data stabilită, impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar urmează a fi achitat în cuantum deplin nu mai târziu de 15 august și, respectiv, 15 octombrie. În caz contrar, persoanele riscă sancțiuni.

Impozitul pe bunuri imobiliare poate fi achitate și online. Persoanele care dețin semnătură electronică pot genera avizul de plată, dar și achita imediat acest tip de impozit prin intermediul www.servicii.fisc.md. Totodată, contribuabilii care nu dețin semnătură electronică, dar  care au recepționat avizul de plată, pot achita impozitul pe bunurile imobiliare prin intermediul sistemului guvernamental de plăți electronice, www.mpay.md.

bizlaw.md

0