728

Benzina și motorina vor fi verificate și în stațiile PECO, nu doar la vamă


Verificarea calității a benzinei și motorinei se va face nu doar în vamă, așa cum era anterior, dar și la stațiile PECO. Declarația a fost făcută de Iuliana Drăgălin, secretar de stat la Ministerul Economiei, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1. Ea a răspuns astfel la pretențiile șoferilor protestatari legate de calitatea carburanților, transmite IPN.

„Aceasta ne va permite să comparăm două rezultate. Anual, acest raport va fi făcut public și va fi transparent atât pentru alte instituții, cât și pentru cetățeni”, spune secretarul de stat.

Expertul în energetică Victor Parlicov spune că în ceea ce ține de prețul la carburanți problema constă în legislație. El spune că problema a apărut acum pentru că până nu demult prețurile internaționale la carburanți erau foarte joase și cetățenii moldoveni își permiteau să le achite. Acum, când cresc cotațiile la bursele internaționale și, respectiv, cresc prețurile la panou, oamenii sunt nemulțumiți, spune el.

Reprezentantul Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, Andrei Adam, spune că instituția pe care o reprezintă stabilește prețul maxim pe care companiile petroliere le pot afișa pe panou. Potrivit lui, în spațiul concurențial companiile sunt libere să ofere un preț pe care și-l permit și de aici pornește concurența. „Concurența a ajuns la așa nivel că nu se mai merge doar pe clienții corporativi, care dețin cartele, dar pe persoane private și se fac oferte în zilele de week-end”, spune Andrei Adam.

Sergiu Ungureanu, reprezentant al șoferilor protestatari, a menționat că oamenii s-au adunat spontan, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru că nu sunt mulțumiți de creșterea prețurilor la carburanți. „Nemulțumirea oamenilor este legată de faptul că aceste scumpiri bat iar asupra buzunarului fiecăruia dintre noi, chiar și asupra celor care nu sunt șoferi sau nu sunt direct implicați în sectorul transportului. Bat asupra fiecăruia dintre noi pentru că imediat după ce se scumpesc carburanții se scumpesc toate produsele”, a spus protestatarul.

timpul.md

0