690

Comisar european: S-a terminat cu mașinile diesel

Autorităţile europene prevestesc dispariţia maşinilor diesel. Comisarul european pentru piaţă internă şi industrie este de părere că, în câţiva ani, acestea nu vor mai putea fi văzute pe străzi. Câteva mari oraşe europene au anunţat deja interzicerea circulaţiei autovehiculelor pe motorină.

Scandalul emisiilor trucate ar putea ajuta Uniunea Europeană să schimbe din temelii industria auto din Europa. Asta în condiţiile în care, în prezent, aproximativ jumătate dintre maşinile din Uniune au motoare diesel.

„S-a terminat cu autovehiculele diesel. Cred că în câţiva ani acestea vor dispărea complet. Este o tehnologie care aparţine trecutului. Oamenii au realizat că nu vom avea niciodată maşini diesel complet curate, fără emisii de oxid de azot”, a declarat comisarul european pentru piaţă internă şi industrie, Elzbieta Bienkowska, comisar european pentru piaţă internă şi industrie.

Cristian Bucur, director tehnic RAR: Aceste particule sunt de fapt niște molecule de carbon cu un înveliș de hidrocarburi aromatice și oxizi metalici. Și acestea s-a demonstrat faptul că au potențial cancerigen.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care unele dintre marile oraşe europene au decis interzicerea circulaţiei acestor autovehicule. Roma a anunţat deja că introduce o asemenea regulă din 2024, iar în anul următor se va aplica o măsură similară şi în Madrid şi Atena. Şi Bucureştiul are probleme din cauza poluării, aşa că autorităţile au în vedere limitarea traficului rutier în centrul Capitalei.

Sorin Chiriţă, city manager Bucureşti: Numărul de autroturisme este într-o continuă creştere, una din cauze este şi lipsa unei taxe de poluare. Am delimitat şi zona centrală extinsă, am delimitat şi străzile pe care va putea fi introdus „timbrul de centru”.

Activiştii de mediu spun, însă, că problema poluării nu va fi rezolvată doar cu o astfel de taxă. Este nevoie şi de amenajarea cât mai multor spaţii verzi.

Dan Trifu, vicepreședinte Fundația Eco-Civica: Avem şi de 15 ori depăşiri la anumite categorii de poluanţi.

Însă, în plină ofensivă împotriva maşinilor diesel, producătorii de componente anunţă că au descoperit noi tehnologii care să facă aceste vehicule din nou atractive.

Inginerii Bosch susțin că au dezvoltat un sistem de evacuare complet nou, care va permite reducerea emisiilor de oxid de azot la numai 10% din limita maximă admisă în prezent. Acesta ar putea ajunge pe piaţă în 2020.

hotnews.md

0