574

Fiscul va verifica proveniența surselor de venit ale donațiilor mai mari de 75 mii de lei primite de PDM

Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat Serviciului Fiscal de Stat să verifice proveniența sursei de venit a donațiilor ce depășesc suma de 75 mii de lei primite de Partidul Democrat din Moldova (PDM).

Despre aceasta au anunțat reprezentanții Comisiei în cadrul ședinței care a avut loc ieri,29 mai. De asemenea, CEC va informa despre această decizie Ministerul Justiției, Curtea de Conturi și Agenția Servicii Publice. De asemenea, a fost adoptată hotărârea cu privire la rapoartele financiare ale concurenților electorali, PSRM și partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”, care vor concura la turul doi de scrutin pentru alegerea primarului general al municipiului Chișinău din 3 iunie 2018. „În urma verificării rapoartelor, Comisia a constatat că acestea au fost întocmite și prezentate în corespundere cu prevederile Codului electoral și ale Regulamentului privind finanțarea campaniilor electorale”, se precizează în comunicatul instituției.

CEC a mai examinat, în cadrul aceleiași ședințe, contestația depusă de către PDM împotriva Platformei „Demnitate și Adevăr”. „În urma analizei contestației, prin prisma cadrului legislativ în vigoare, Comisia a admis parțial contestația și a obligat concurentul electoral, Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, să evalueze și să raporteze cheltuielile aferente producerii materialelor de agitație ale candidatului la funcția de primar al com. Pîrlița, r-nul Ungheni, Andriuța Galina”, au comunicat reprezentanții Comisiei.

De asemenea, CEC a acreditat 56 de observatori naționali din partea a două asociații obștești și 2 observatori internaționali din partea Ambasadei SUA în Republica Moldova. Astfel, pînă în prezent, Comisia a acreditat 53 de observatori internaționali din partea a 17 instituții și 743 de observatori naționali din partea 5 asociații obștești.

Turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția d eprimar general al municipiului Chișinău va avea loc la 3 iunie curent.

radiochisinau.md

0