1191

Mai multă energie? Alimentele care te ajută să fii mai productiv la serviciu

Dacă vreţi să aveţi mai multă energie şi să vă concentraţi mai uşor la locul de muncă, ţineţi cont de alimentaţie. Mâncaţi de două sau de trei ori pe săptămână peşte.

Somonul conţine acizi graşi omega 3 care ajută la îmbunătăţirea memoriei. Consumaţi şi fructe de pădure. Sunt foarte bogate în antioxidanţi.

Avantajele directe ale consumului de somon:

Două porţii pe săptămână de câte 200 de grame cresc nivelul de omega 3 din organism la fel de mult precum ar face-o câte o pastilă/supliment de ulei de peşte/omega 3, timp de o săptămână;

Organismul absoarbe mai rapid şi mai eficient omega 3 din carnea de somon decât din pastilele de ulei de ficat de cod din magazine;

Apar beneficii pentru sistemul cardiovascular, micşorându-se riscurile de boli ale inimii şi tonifiind muşchii inimii;

Protejează împotriva aritmiei, o altă afecţiune periculoasă a inimii, care este fatală în destule cazuri; dacă veţi prepara somonul la cuptor, în detrimentul celui prăjit, beneficiile vor fi şi mai mari;

Nivelul trigliceridelor (grăsimea din sânge) din organism scade după doar două porţii de somon la grătar sau la aburi. Previne şi controlează presiunea şi tensiunea din sânge;

Alături de consumul de fructe şi de legume, şi cel de peşte (deci, implicit de somon) previne apariţia emboliilor pulmonare (obstruarea vaselor pulmonare cu sânge coagulat);

Asigură protecţie cardiovasculară pentru femeile care au diabet şi care se află în perioada postmenopauzei;

Acizii graşi omega 3 previn obezitatea şi îmbunătăţesc răspunsul organismului la insulină;

Aceiaşi acizi omega 3 au rol protectiv împotriva cancerului colorectal, de ficat şi celui de prostată;

Carnea de somon, ca şi cerealele integrale, pot fi de ajutor copiilor care au crize de astm;

În fine, acizii graşi din somon ajută foarte mult pentru o memorie bună şi pentru protejarea celulelor creierului, nu numai la vârsta a treia, dar în orice moment al vieţii.

Atenţionare: somonul de fermă este considerat a avea concentraţii ridicate de dioxină, un carcinogen periculos pentru organism. Cel mai sigur somon este cel sălbatic din Pacific.

Contraindicaţii: Şi somonul conţine purine, substanţe care formează acidul uric, aşadar persoanele care suferă de gută sau de rinichi trebuie să evite consumul constant al acestui peşte.

Inedit despre somon

Somonul este considerat unul dintre cei mai deştepţi peşti, fiind capabil să revină la finalul vieţii în locul în care s-a născut, indiferent de câte mii de kilometri a parcurs în viaţă;

Comercial, există două mari clasificări ale somonului: Atlantic şi Pacific. Din categoria celui Atlantic face parte o singură specie, în timp ce din rândul celui Pacific fac parte cinci specii. Cea mai apreciată specie pe plan mondial în lumea restaurantelor este considerat somonul norvegian, urmat de cel scoţian.

Scoţienii sunt consideraţi experţi mondiali în materie de somon afumat.

gorjeanul.ro

0