573

Fost ofițer de investigații, condamnat la 13 ani de pușcărie

Un fost ofițer de investigații al Inspectoratului de Poliție Ciocana a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare. O decizie în acest sens a fost pronunțată de către Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana.

În cadrul procesului de judecată s-a stabilit că ofițerul de investigații a creat un grup pentru comercializarea heroinei. În perioada august – octombrie 2016, folosindu-se de situația de serviciu, a transmis spre comercializare membrilor grupării, opt la număr, 390 de grame de heroină.

În instanța de judecată șase inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor comise, solicitând judecarea cauzei în procedură simplificată. Membrii grupului au fost condamnați pe termene cuprinse între 7 și 10 ani de închisoare.

Fostul ofițer de investigații a fost condamnat să execute pedeapsa în penitenciar de tip închis, fiind totodată privat de dreptul de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de cinci ani.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

hotnews.md

0