542

Cea mai frumoasă gară din România va fi construită la Timişoara

Schimbarea uriaşă a Gării de Nord Timişoara pentru 2021. O pasarelă va duce cu liftul călătorii de la tren la parcare. Va fi cea mai frumoasă din vestul României. Pentru momentul 2021, nu doar oraşul se străduieşte să-şi schimbe înfăţişarea, ci şi principala poartă feroviară.

Gara de Nord se pregăteşte pentru o schimbare radicală în aşteptarea anului în care Timişoara va fi Capitală Culturală a Europei, scrie Business Magazine citând opiniatimisoarei.ro. 

Planurile sunt spectaculoase: clădirea staţiei va fi modernizată şi va avea o nouă faţă, peroanele vor fi complet schimbate, scări rulante, lifturi, bandă transportoare pentru bagaje şi o super pasarelă care va asigura accesul de la tren direct către o parcare supraetajată.

Toate se regăsesc în studiul de fezabilitate întocmit de Ministerul Transporturilor pentru un program de modernizare în aproape 50 de staţii de cale ferată cu bani europeni, dar şi într-un alt studiu aflat în derulare pe culoarul 4 pan-european. La care se adaugă încă un proiect al Regionalei CFR Timişoara.

La finele lunii noiembrie, proiectanţii vor preda studiul de fezabilitate pentru culoarul 4 pan-european, iar în 2019 ar putea începe primele lucrări.

unimedia.info

0