572

Drumul de ocolire a orașului Sângerei va fi redeschis

Șoseaua de centură a orașului Sângerei va fi redeschisă, până la identificarea unei noi companii care se va ocupa de reparația acesteia. O solicitare în acest sens a fost făcută de prim-ministrul Pavel Filip, în ședința de ieri a Guvernului.

Premierul a atras atenția că în prezent drumul care trece nemijlocit prin orașul Sîngerei este supraîncărcat de transport, care provoacă ambuteiaje și mult zgomot. Aceasta din cauza că circulația pe drumul de ocolire a fost sistată în anul 2016, când era planificată reparația acestuia. Compania care s-a angajat să reabiliteze drumul nu și-a îndeplinit însă obligațiile, în prezent contractul cu aceasta este în proces de reziliere.

În condițiile respective, până la contractarea altei companii și începerea lucrărilor, Pavel Filip a solicitat redeschiderea traseului de centură a orașului Sângerei, pentru a reduce inconveniențele create pentru locuitori.

hotnews.md

0