Igor Gamrețchi, după ce a fost cercetat penal, poate ocupa funcții publice
Curtea Supremă de Justiție a decis că fostul șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Igor Gamrețchi, poate ocupa funcții publice, motivând că traficul de influență săvârșit în perioada când activa la Primăria Chișinău nu are vreo legătură cu funția pe care a deținut-o, ci se referă doar la relația acestuia cu Dorin Chirtoacă, care îi este fost coleg de clasă și persoană apropiată, scrie Ziarul de Gardă.
Judecătorii de la CSJ a decis la 30 ianuarie curent de a nu-l pedepsi pe Gamrețki prin privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de trei ani, așa cum au stabilit instanța de fond și cea de apel.
„Nu a fost clar stabilit de care împrejurări specifice ale funcţiei publice deţinute, s-a folosit inculpatul la săvârşirea infracţiunii imputate, în contextul în care în fapta constatată s-a făcut referire, că inculpatul Gamreţki I., a fost coleg de clasă cu persoana în privinţa căreia a fost disjunsă cauza penală şi cu care era în relaţii apropiate, şi asupra căreia urma să exercite traficul de influenţă, ceea ce denotă că nu era necesar anume deţinerea anumitei funcţii publice, pentru ca inculpatul să aibă posibilitate de a comite infracţiunea imputată”, motivează judecătorii instanței supreme.
Judecătorii instanței supreme au apreciat pedeapsa complementară, de a-l priva pe Igor Gamrețki de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani, drept una „nefondată”, menționând că „s-a admis o eroare în această parte” și că hotărârile instanțelor ierarhic inferioare sunt „insuficient motivate” la acest capitol.
Menționăm că Igor Gamrețchi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, mai scrie zdg.md.
Igor Gamrețchi este una dintre cele opt persoane reținute de procurori, în primăvara anului curent, în dosarul parcărilor cu plată în Chișinău și primul pe numele căruia a fost pronunțată o hotărâre în acest caz.
Deși la 25 aprilie, alături de Gamrețchi, în dosarul de corupție ce vizează selectarea companiei ce urma să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală, au fost reținuți viceprimarul Nistor Grozavu, omul de afaceri Alexandru Pincevschi, fostul consilier municipal Ghenadie Ivașcenco și administratorii a trei firme de parking, Serghei Islentiev (PLS „Parcare”), Alexei Curti, („Sizif-L”) și Olga Andriuța (reprezentanta prin procură a „PLS Parcare”, doar cauza penală pe numele șefului DGTPCC a ajuns pe masa magistraților.
În același dosar, la sfârșitul lunii mai, în baza mărturiilor făcute Igor Gamrețchi și Nistor Grozavu, a fost reținut primarul general al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, care este fost coleg de clasă cu șeful DGTPCC. Dosarul pe numele lui Chirtoacă se află pe rol în instanța de fond.
La 3 august, după ce a recunoscut în totalitate acuzațiile aduse de procurori și a solicitat examinarea dosarului în baza probelor acumulate de procurori, prima instanță l-a condamnat pe Igor Gamrețki la doi ani de închisoare cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani.
Două luni mai târziu, la 4 octombrie, judecătorii Oxana Robu, Liubovi Brînza și Igor Mânăscurtă de la Curtea de Apel Chișinău au suspendat pe un termen de trei ani pedeapsa cu închisoarea pe numele lui Igor Gamrețchi, pe motiv că sentința „nu este în acord cu principiul proporționalității având în vedere fapta comisă, urmările produse, personalitatea inculpatului și situația familială a acestuia”. Magistrații au menționat, printre altele, că inculpatul nu este „un pericol pentru societate, ci pentru domenii restrânse”.