572

Peste 1.000 de moldoveni au plecat la muncă în străinătate prin intermediul agenţiilor de recrutare

Sursa foto: sputnik.md
Peste o mie de moldoveni au plecat la muncă în străinătate în 2017 prin intermediul agențiilor de recrutare a muncitorilor. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cei mai mulţi care au ales să lucreze legal peste hotare sunt femei de la sate.

Peste 700 de moldovence s-au angajat anul trecut în afara ţării, şi aproape 300 de bărbaţi.

Datele mai arată că cei mai mulţi muncitori au vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani. La fel de solicitaţi sunt şi tinerii de până la 29 de ani. Aceştia au constituit peste 30 la sută din numărul celor care s-au angajat în străinătate.

Potrivit statisticii, cei mai mulţi moldoveni preferă să meargă la muncă în Israel. Anul trecut, acolo au plecat aproape 600 de conaţionali de-ai noştri.

A doua ţară în topul preferinţelor este Polonia cu peste două sute de contracte încheiate, iar pe al treilea loc este Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite. Acolo au ales să lucreze câte 60 de moldoveni.

Printre ţările preferate au fost şi Qatar, SUA, Olanda, Turcia şi România.

În prezent, în ţară activează 85 de agenţii care oferă locuri de muncă peste hotare.

publika.md

0